Peter Szijjarto: Nu vom permite ca Ungaria „să fie absorbită nebunia belicoasă a NATO”

Spread the love

Ministrul de externe ungar Peter Szijjarto a afirmat vineri, după reuniunea de la Praga a omologilor săi din NATO, că s-au făcut „unele declaraţii care arată o totală lipsă de raţiune”, dar că guvernul său nu va permite ca Ungaria „să fie absorbită în nebunia belicoasă a NATO”.

„Expresul războiului a plecat din penultima staţie” şi e problematic de spus dacă mai sunt încă şanse să fie oprit, a afirmat Peter Szijjarto la conferinţa de presă, potrivit unui comunicat al MAE ungar, citat de agenția maghiară de presă MTI, potrivit Agerpres.

„Cred că a mai rămas o singură frână de urgenţă pe care ne putem baza, şi anume alegerile din 9 iunie, la care alegătorii europeni, între care şi cei din Ungaria, le pot arăta guvernelor lor că nu vor să trăiască în război în Europa pe termen lung”, a spus el.

Potrivit ministrului, atmosfera reuniunii de la Praga a fost una „ca şi cum am fi în ultimele faze de pregătire de război”.

El a mai amintit că s-au făcut mai multe „propuneri periculoase”, de exemplu ca armata ucraineană să poată îndrepta armele americane asupra unor ţinte ruseşti şi să fie trimişi experţi occidentali în Ucraina pentru a instrui soldaţi.

„Considerăm că, prin toate aceste propuneri şi idei, NATO va face paşi din ce mai mulţi şi mai mari în direcţia implicării în război, în condiţiile în care acum doi ani şi jumătate am decis împreună că NATO nu trebuie să ia parte la război”, a conchis ministrul de externe ungar.

Lasă un răspuns