Trapul românesc a luat avânt serios în ultimii ani și a ajuns unul dintre cele mai populare genuri muzicale de la noi.
În 2023, Ian și Rava, doi dintre cei mai influenți trapperi autohtoni, au fost lideri în topul artiștilor români cei mai ascultați pe platforma Spotify.
Festivalul Beach, Please!, dedicat acestui gen muzical, pregătește deja a treia ediție.
În această vară, la Costinești, vor performa și nume importante din scena trap internațională.
Tot mai mulți tineri români ascultă trap, un subgen al rap-ului clasic care, deși s-a distanțat de versurile homofobe și rasiste ale rapului românesc din trecut, încă se afundă în versuri profund misogine.
Un paradox, având în vedere că Gen Z este considerată cea mai progresistă generație de până acum.
Panorama a discutat cu experți, pentru a analiza fenomenul și a înțelege dacă piesa virală „Macarena”, a Erikăi Isac – un răspuns la o societate misogină, marchează o nouă etapă în evoluția trapului românesc.
Inițial, în rap-ul american mainstream din anii ’80 se vorbea despre politică și societate, iar artiști precum Public Enemy sau Rakim luau teme grele și le puneau pe niște beat-uri repetitive inovatoare la acea vreme.
A urmat o transformare a genului în anii 90, când N.
W.
A sau Dr.
Dre, printre alții, au creat „gangsta rap”, un subgen în care se vorbea despre stilul de viață violent din cartierele mărginașe ale orașelor americane.
În următorii ani, s-a mai dezvoltat un subgen în lumea rapului: trapul.
Subgenul a luat amploare mai ales în cartierele cele mai sărace din Atlanta, cunoscute sub denumirea de „trap houses”.
Acestea erau centre de producție și distribuție a drogurilor, iar cei care le frecventau se simțeau adesea captivi („trapped”).
Consumatorii erau niște „outsideri” ai societății, cu propria lor lume și un vocabular distinct.
Trapul a fost o mutație a gangsta rapului și a devenit o cultură nouă cu totul, în care nume importante, precum Future sau Migos, au „luat ceva ce era negativ – traficul și consumul de cocaină din Atlanta – și au creat o formă de artă care spune povestea acestei ere”, explică A.
R.
Shaw, jurnalist cultural din Atlanta.
Deosebirea principală față de rap se reflectă în beat: se folosesc intens mașinile de tobe 808 și sintetizatoarele, iar ambele creează o atmosferă mai dark.
De obicei, beat-ul include hi-hats accelerate și linii de bass puternice.
Versurile, într-un flow specific, gravitează în jurul temelor precum viața de stradă, droguri, drumul spre succes și „hustle culture”.
„Trapul exprimă foarte rar nemulțumire sau revoltă față de clasa politică și status quo.
În trap, reușita personală e mai importantă decât solidaritatea față de pături sociale sărace, defavorizate.
De aceea, apelează mai des la posesia femeii (trapper-ii fac mult sex, sunt înconjurați de lucrătoare sexuale, le fură altora partenerele), pentru că în trap bravadoul e obsesiv”, explică Mihai Tița, critic de muzică la Scena9 și autorul newsletterului cultural NOTITȚA.
Citește mai departe pe Panorama.
ro
