Mai multe străzi din Floreşti, afectate de vijelie. Bogdan Pivariu: „Rezolvăm în cel mai scurt timp. Am convocat toate autorităţile.”

Spread the love

  Floreștiul s-a aflat, vineri, până la ora 16:00 sub cod portocaliu de furtună.

 După o ploaie torențială, canalizarea a cedat în comună şi mai multe străzi au fost afectate.

 Potrivit Primarului din Floreşti, Bogdan Pivariu, printre străzile afectate se află Eroilor, Florilor, Porii şi Sub Cetate.

De asemenea, Bogdan Pivariu a anunţat că există probleme şi pe strada Avram Iancu în zona unui canal, la care se făceau reparaţii de ieri.

 „O vijelie foarte mare am avut în Cluj.

Cred că a fost de două sau de trei ori pe RO-ALERT atenţionarea pe zona Floreşti.

Foarte mare cantitate de apă care a căzut.

Din păcate, s-a suprapus şi pe o lucrare a Companiei de Apă la un defect, canal care deocamdată nu e funcţional şi atunci am avut mai multe neplăceri.

Suntem întruniţi în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă.

Sunt şi cei de la ISU şi cei de la canal care au trimis mai multe autospeciale pentru a forţa rezolvarea problemei de la canal.

De ieri se lucra în zona canalului pe drumul naţional, pe Avram Iancu.

Au lucrat la 6 metri şi au reuşit să înlocuiască ce aveau de înlocuit, dar există un obstacol care nu permite trecerea prin canal.

S-a suprapus pe vijelia care tocmai a fost.

Nu te pui cu natura.

Am avut mai multe zone care au fost afectate de apă.

Au fost afectate străzi, precum Florilor, Eroilor, Porii, Sub Cetate.

Au fost mai multe străzi afectate.

Sunt retrase apele doar din două sau trei zone problematice.

Suntem cu domnii de la Situaţii de Urgenţă, ISU.

Toată lumea e angrenată.

I-am convocat pe toţi pentru situaţia creată şi rezolvăm în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Bogdan Pivariu, pentru monitorulcj.

ro.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns