CORESPONDENȚA DE LA PARIS Jucătoarea care a cucerit inimile francezilor

Spread the love

Una dintre poveștile frumoase ale acestei ediții de la Roland Garros s-a scris pe arena Simonne Mathieu, acolo unde s-au întâlnit două sportive ambițioase din fostul spațiu iugoslav (Olga Danilovic și Donna Vekic).

A fost genul de partidă în care publicul a avut un rol decisiv, ridicând de la pământ moralul unei jucătoare care cedase primul set cu 6-0.

Cocheta arenă Suzanne Mathieu a fost arhiplină vineri cu ocazia meciului dintre Olga Danilovic (locul 125 mondial) și Donna Vekic (a 40-a jucătoare a lumii).

Favorită certă și cu o experiență la nivel înalt net superioară, Donna a avut un start lansat, jocul funcționându-i de minune.

Game după game, croata a căpătat tot mai mult încredere, în timp ce Danilovic a fost în mai multe rânduri la un pas de a izbucni în plâns.

Lucrurile au mers rău până la capăt, adică la acel punct în care primește un covrigel din partea adversarei (6-0).

Pauza dintre seturi a fost una în care publicul a înțeles că este nevoie să intervină: în primul rând pentru că este plătitor de bilet și că vrea ca meciurile să dureze mult, să aibă dinamism și să fie spectaculoase, iar în al doilea rând pentru că la tenis de obicei fanii știu când și cum să susțină outsiderul – mai ales când este căzut din punct de vedere mental.

Încurajările fanilor au făcut-o pe Olga să-și schimbe puțin limbajul corpului: umerii nu am mai fost la fel de căzuți, iar câte un „idemo” și-a făcut loc firav printre loviturile câștigătoare.

Echilibrul s-a instaurat în meci, iar cele două au mers braț la braț până la 6-5 în favoarea sârboaicei.

A patra șansă de set ivită a fost fructificată, iar uralele publicului au însoțit reacția de bucurie a Olgăi (7-5).

Desigur că nu publicul i-a returnat mingea Donnei în teren, dar punct cu punct reacția fanilor francezi a ajutat-o pe Danilovic să capete încredere în propiile forțe, în timp ce lui Vekic i-a produs un real disconfort (a gesticulat de câteva ori nemulțumită că fanii țineau în mod evident cu adversara).

Decisivul a semănat pe alocuri cu primul set, cu mențiunea că Vekic nu a ajuns să se distanțeze chiar atât de mult.

A condus cu 2-0 și 3-1, iar lucrurile păreau că se îndreaptă spre o victorie a croatei.

În pauza de la 3-2 pentru Donna, fanii au avut o nouă implicare importantă, iar mare parte din arenă i-a strigat numele sârboacei: „ole, ole, ole, Olga, Olga!” Danilovic nu a rămas indiferentă la încurajările fanilor și a reușit să facă breakul.

A supraviețuit în două rânduri când adversara a servit pentru meci (la 5-4 și la 6-5), iar maxi-tiebreakul a venit ca un mare bonus.

Aflată mare parte din meci cu un pas în urma adversarei, Olga a fost din nou foarte aproape de înfrângere atunci când Vekic avea 6-2 pe tabelă.

Ultimul asalt al fanilor a produs din nou minuni: Danilovic a revenit încă o dată, s-a agățat cu disperare de fiecare minge, de fiecare punct, iar de la 8-7 pentru Vekic a triumfat în următoarele trei puncte consecutive și a obținut o victorie în care, la un moment dat, doar publicul francez a mai crezut.

La finalul partidei, Danilovic nu și-a mai putut stăpâni lacrimile, fiind nevoie de zeci de secunde pentru ca sârboaica să poată spune ceva la microfon.

„Nu știu cum am câștigat acest meci, dar fără voi cu siguranță nu aș fi reușit”, le-a transmis, printre lacrimi, Olga fanilor francezi.

The fairytale run continues 🌟Soak it all in, Olga Danilovic 🫶#RolandGarros pic.

twitter.

com/govEU4YAUZOLGA DANILOVIC INTO ROLAND-GARROS R4A PARISIAN MIRACLE pic.

twitter.

com/EEsGsUxAVG

Lasă un răspuns