Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat vineri că Berlinul va urma exemplul Statelor Unite, permițând Ucrainei să își folosească armele pentru a viza obiective militare legitime din interiorul Rusiei, scrie Reuters.
Berlinul a fost reticent în a permite ca armele sale să fie folosite pentru a lovi ținte din Rusia, invocând temeri de escaladare a războiului.
Vineri, guvernul lui Olaf Scholz a luat în cele din urmă decizia.
Berlinul a spus că Kievul poate lovi ținte militare legitime din interiorul Rusiei, în conformitate cu obligațiile internaționale.
Cu doar o seară înainte, Politico a relatat că SUA au luat și ele decizia de a permite Ucrainei să folosească armele americane pentru a lovi în Rusia, deși într-o zonă limitată, în apropierea regiunii Harkov.
Washingtonul și-a susținut decizia observând că Moscova a intensificat foarte mult atacurile asupra regiunii Harkov de la situri de lansare din interiorul Rusiei.
Mai multe rachete rusești au lovit clădiri civile în orașul ucrainean Harkov chiar vineri dimineață, provocând moartea a cel puțin patru persoane și rănirea multor altora, potrivit autorităților locale.
Vorbind joi, la Praga, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a respins amenințările Rusiei, care a sugerat că utilizarea armelor americane în interiorul Rusiei ar provoca o escaladare a conflictului.
Ministrul ceh de externe Jan Lipavski a declarat joi că ţara sa este de acord ca Ucraina să folosească în atacuri asupra Rusiei armele pe care i le furnizează, după îndemnul în acest sens formulat de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Decizii similare au luat deja oficialii din Regatul Unit, Franța sau Olanda.
Țări precum Estonia, Letonia, Lituania și Polonia și-au furnizat armele Ucrainei fără nicio restricție.