Proiectul unui atentat „de inspirație islamistă” care viza turneul de fotbal al Jocurilor Olimpice din 2024 a fost dejucat la Saint-Etienne de către serviciile de informații franceze, care au interogat un suspect cecen, a transmis vineri Ministerul francez de Interne, citat de AFP.
„Pe 22 mai 2024, Direcția Generală de Siguranță Internă (DGSI) a procedat, în Saint-Etienne (Loire), la interogarea unui rezident cecen de 18 ani suspectat că ar fi vrut să comită un atentat de inspirație islamistă pe teritoriul național”, se spune în comunicatul ministerului.
Este primul atentat dejucat care viza Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie – 11 august) și al treilea de la începutul anului.
În ce-l privește pe rezidentul cecen interogat, „primele indicii demonstrează că pregătea de o manieră activă un atentat contra stadionului Geoffroy Guichard (Saint-Etienne), cu ocazia meciurilor de fotbal care urmau să aibă loc acolo”, în timpul Olimpiadei, a precizat Ministerul de Interne de la Paris.
Potrivit comunicatului, cecenul „intenționa să atace atât spectactori, cât și forțele de ordine și să moară ca martir”.