Povestea PEDITEL, la Masa Binelui. Peste 750.000 de familii cu copii bolnavi au fost ajutați în ultimii 10 ani.

Spread the love

  Serviciul gratuit de telemedicină pediatrică Peditel a sărbătorit, în martie, 10 ani de la înființare.

În decursul unui deceniu peste 750.

000 de familii cu copii bolnavi au beneficiat de consultații și sfaturi medicale pediatrice în regim non-stop.

 La începutul lunii iunie, povestea Pedidetl va ajunge la Masa Binelui, în compania lui Chef Cezar Munteanu, în cadrul „restaurantului cu o singură masă”.

„Marți, în 4 iunie, împreună cu oameni fabuloși, vom poposi în locația magică a lui Chef Cezar Munteanu pentru a sărbători BINELE.

În restaurantul cu 1 singură masă, spunem Povești de bine despre Peditel 1791.

Sfat medical pediatric prin telefon, non stop.

Cu oameni fabuloși.

Uite ce zice Cezar: „În jurul bucătăriilor locale din întreaga lume s-au creat comunități puternice, s-au dezvoltat state, s-au relansat industrii și economii”, spune Chef Cezar Munteanu.

Chef Cezar Munteanu, cu o carieră de peste 30 de ani, și care a început să lucreze pe partea de protocol în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, reușind să gătească inclusiv pentru foști președinți ai României, cum ar fi Ion Iliescu sau Emil Constantinescu, dar și pentru oficiali străini importanți ca Hillary Clinton sau Colin Powell este creatorul conceptului „One table restaurant”, o experiență culinară dedicată persoanelor care doresc ceva diferit în plan culinar.

 În cei 10 ani de activitate neîntreruptă, medicii PEDITEL au răspuns apelurilor a peste 750.

000 de familii care aveau nevoie de sfaturi medicale pediatrice specializate.

 Acum, povestea Peditel ajunge la Masa Binelui, în compania unor oameni fabuloși.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns