Emil Boc la Eurocities 2024: „De ce războiul se apropie iarăși de Europa? Pentru că cineva din Est nu a înțeles că viitorul constă în colaborare”

Spread the love

  Cluj-Napoca găzduiește conferința anuală a orașelor din rețeaua Eurocities, evenimentul fiind organizat pentru prima dată într-un oraș din Europa de Est.

 În mesajul său de deschidere, edilul Emil Boc a arătat că România și UE trebuie să fie în continuare alături de Ucraina în lupta pentru valorile democratice, în condițiile în care calitatea vieții și prosperitatea pot fi asigurate doar pe timp de pace.

„Aș vrea să punctez de la bun început un aspect important pentru viitorul Europei, mă refer aici la alegerile europarlamentare care se vor desfășura în curând.

După cum știm, democrația și pacea trebuie susținute în Europa, iar acum mai mult ca oricând trebuie să discutăm deschis despre viitorul Europei, în condițiile în care viitorul nostru depinde de votul nostru.

 Am mai spus-o.

Pacea nu e în ADN-ul Europei, astfel că am avut pace timp de doar 79 de ani în interiorul Europei, în alți ani însă continentul a fost marcat de tensiuni, conflicte și războaie.

Cine a adus pacea și prosperitatea în UE? Uniunea Europeană este un proiect extraordinar ce a oferit și garantat pacea.

Democrația, prosperitatea și pacea însă nu pot fi garantate de la sine, după cum unii ar putea crede.

 Mă adresez mai ales tinerei generații, care poate considera că ceea ce avem astăzi este garantat pentru totdeauna.

 Nimic nu este veșnic, astfel că trebuie să luptăm pentru democrație.

Democrația este precum mersul pe bicicletă.

Dacă nu continui să pedalezi, nu poți înainta.

Democrația trebuie practicată și exersată zilnic”, a explicat Emil Boc.

 „Doar colaborarea și munca împreună reprezintă cheia pentru viitorul nostru.

 Din păcate, sunteți într-o țară la ale cărei granițe, la granițele Uniunii Europene, este un război în desfășurare.

La câțiva zeci de kilometri de granița României este război.

De ce? De ce războiul se apropie iarăși de Europa? Pentru că cineva din Est nu a înțeles că viitorul constă în colaborare, nu în conflicte.

 Ceea ce facem prin Eurocities, după cum arată și Comisia Europeană este că trebuie să-l oprim pe Putin să înainteze! Trebuie să sprijinim Ucraina atât cât este nevoie pentru a câștiga acest război! Nu este un război „al lor”, ci un război prin care sunt apărate valorile noastre europene”, a fost mesajul lui Boc.

La conferință vor lua parte:Eurocities este o rețea Europeană din care Cluj-Napoca face parte, alături de peste 200 de orașe din 38 de țări.

Scopul organizației este de a crea procese colaborative între orașele membre, oferind platforma necesară pentru ca reprezentanții locali să facă schimb de experiențe și bune practici.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns