Universitatea Craiova, pe punctul de a transfera un fost internațional român

Spread the love

Contractul lui Silviu Lung Jr la Poli Iași expiră în această vară, iar portarul în vârstă de 34 de ani este dispus să încerce o altă experiență, la un alt club din SuperLiga României.

>> UEFA, anunț pentru echipele românești care vor evolua în competițiile europene În vârstă de 34 de ani, Silviu Lung Jr a revenit în SuperLiga României în august 2023 și a strâns nu mai puțin de 22 de apariții în sezonul recent încheiat pentru Poli Iași.

Cu 3 selecții la echipa națională de fotbal a României, portarul va rămâne liber de contract din luna iunie, contractul său cu Poli Iași expirând în această vară, iar acesta este dispus să plece la o altă formație din SuperLiga României.

Potrivit GSP, Universitatea Craiova ar fi următoarea destinație a lui Silviu Lung Jr, acolo unde se va lupta pentru un post de titular cu Laurențiu Popescu.

În România, portarul a mai fost legitimat la Astra, echipă alături de care a câștigat un titlu, în anul 2016.

Pe plan extern, Lung a fost legitimat la Kayserispor, din 2017 până în 2022.

Mai apoi a plecat la Al-Raed, în anul 2022, iar, în cele din urmă, avea să semneze cu Poli Iași.

Lasă un răspuns