Spectacol de flamenco în premieră mondială și stand-up muzical la Opera Aperta 2024

Spread the love

  Opera Aperta revine cu o a 8-a ediție surprinzătoare.

  Între 25 și 30 iunie, festivalul aduce, la Cluj, premiera mondială a versiunii reinterpretate a spectacolului Carmen, semnată de Barcelona Flamenco Ballet și un stand-up muzical interactiv, creat de dirijoarea Dalma Toadere, împreună cu actorul Bogdan Bob Rădulescu.

Barcelona Flamenco Ballet revine în festival cu o adaptare a operei Carmen, un spectacol ce păstrează muzica originală a lui Bizet, dar integrează accente moderne de jazz și flamenco, creând o experiență complet diferită și emoționantă.

Cu o coregrafie unică ce îmbină elementele de flamenco cu influențele din dansul contemporan, povestea de dragoste a frumoasei Carmen cu toreadorul Escamillo în versiunea prezentată, în premieră mondială, la Cluj – Napoca, este un spectacol versatil, ce va fi apreciat de orice iubitor de operă, balet, teatru sau flamenco.

 Barcelona Flamenco Ballet este una dintre cele mai apreciate companii de dans din Europa, ale cărei spectacole au captivat spectatori din 50 de țări, de pe 5 continente.

David Gutiérrez, fondatorul și coregraful ce a creat spectacolele memorabile ale companiei, a fost nominalizat la categoria Cel Mai Bun Coregraf la prestigioasele Max Awards și are alte numeroase premii internaționale.

Carmen în interpretarea Barcelona Flamenco Ballet va avea două reprezentații, în 27 și 28 iunie, de la ora 18:30, în sala mare a Operei Naționale Române, biletele fiind puse în vânzare.

 Carnavalul Animalelor, „un spectacol de la 9, la 99 de ani”, este un alt eveniment de neratat în noua ediție Opera Aperta.

Stand-up-ul muzical propus de dirijoarea Dalma Toadere îl are, în prim-plan, pe actorul Bogdan Bob Rădulescu, în rolul compozitorului Camille Saint-Saens.

Cu multe glume muzicale și ironii în program, Bogdan Rădulescu va transpune publicul în atelierului creativ în care s-a născut „Carnavalul Animalelor”, creația „atât de amuzantă” a compozitorului francez.

Ieșit din pielea compozitorului, Bob, comediantul vremurilor de astăzi, dovedește cu bravură că umorul de acum mai bine de un secol este mai viu decât oricând.

 Spectacol este programat în 26 iunie, de la ora 18:30, în sala mare a Operei Naționale Române.

Biletele au fost puse în vânzare.

 „În fiecare ediție, celebrăm opera clasică, dar și genurile și formele noi de artă, e un mod natural în care Opera Aperta trece granițele convenționalului.

Atât timp cât publicul va reuși să râdă, să cânte, să simtă ritmuri și să îmbrățișeze senzații creative noi, misiunea Opera Aperta este îndeplinită.

”, a spus Florin Estefan, directorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Festivalul va continua tradiția spectacolelor cu acces liber din Piața Unirii și alte locații din Cluj, programul complet Opera Aperta 2024 urmând să fie anunțat, în curând.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns