Primarul Emil Boc anunță realizarea unui Campus Universitar Metropolitan. Emil Boc: „Pornim realizarea acestui proiect important care va gestiona viitorul Clujului”.

Spread the love

   Ideea realizării unui campus universitar în Cluj nu este una nouă, administrația locală a anunțat încă de acum doi ani intenția de a realiza noi spații de cazare pentru studenți, care răspundă nevoilor de locuire ale acestora.

 Acum, potrivit mesajului transmis de edilul Clujului, proiectul campusului studențesc este aproape de a pleca la drum.

 „Primăria municipiului Cluj-Napoca propune realizarea în parteneriat cu universitățile clujene a unui Campus Stundețesc Metropolitan.

 De ce?La Cluj avem 10 universități publice și private, practic cele mai performante și importante din România.

 În al doilea rând, pentru că universitățile clujene au reprezentat și reprezintă cea mai importantă valoare adăugată a Clujului.

De ele depinde și prezentul, și viitorul Clujului, a slujbelor bine plătite și de calitate la Cluj.

Pentru a menține atractivitatea mediului universitar clujean pe termen mediu și lung avem nevoie, după părerea mea, de cel puțin două lucruri: *în primul rând, de universități performante, iar la Cluj, așa cum ne arată clasamentel internaționale, avem universități performante.

*de condiții decente de locuire, la prețuri accesibile, pentru studenți.

De aceea avem nevoie să realizăm un nou campus studențesc care să ofere aceste două condițiții – de locuire și la prețuri accesibile, pentru studenții din centrul universitar Cluj.

 Acest campus universitar modern se poate realiza din fonduri locale, universitare, județene, naționale, europene și prin utilizarea parteneriatului public-privat.

 În consecință, în parteneriat cu universitățile clujene, pornim realizarea acestui proiect important care va gestiona viitorul Clujului și care, practic, îi va asigura Clujului viitor pe termen mediu și lung, a slujbelor bine plătite și de calitate în orașul nostru”, a transmis Boc printr-un mesaj publicat pe pagina sa de socializare.

 În Clujul universitar sunt peste 100.

000 de studenți.

 Potrivit estimărilor administrației locale, în 2050 Clujul va înregistra circa 1 milion de locuitori, situație în care trebuie să dispună de infrastructura educațională și de mobilitate necesare pentru acel moment.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns