Procurorii au percheziționat miercuri locuința și birourilor unui angajat din Parlamentul European într-un dosar în care sunt cercetate infracțiuni de interferență rusească și corupție, a transmis Parchetul General din Belgia, citat de publicația independentă rusă The Moscow Times.
Potrivit unui surse apropiate de anchetă, vizat de parcheziții este Guillaume Pradoure, fost consilier al europarlamentarului german Maximilian Krah din formațiunea de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania.
Pradoura lucrează acum cu europarlamentarul olandez de extremă-dreapta Marcel de Graaff.
Procurorii belgieni au precizat că au percheziționat miercuri locuința consilieruluui din Schaerbeek, în nord-estul Bruxellesului, precum și birourile sale din Bruxelles și Strasbourg, ultima operațiune în colaborare cu autoritățile franceze.
Într-un comunicat de presă, autoritățile au precizat că „perchezițiile sunt parte dintr-o investigație privind interferență, corupere pasivă și participare într-o organizație criminală”.
Perchezițiile „vizează dovezi privind interferența rusească, indicând că membri ai Parlamentului European au fost abordați și au fost plătiți să promoveze propagandă rusească prin intermediul site-ului de știri Voice of Europe”, precizează procurorii.
„Probele sugerează că angajatul Parlamentului European în cauză a jucat un rol important în acest caz”, afirmă Parchetul.
Procurorii belgieni au deschis luna trecută un dosar după ce serviciile de informații din Cehia au destructurat o rețea suspectată că folosea europarlamentari pentru a răspândi propaganda Kremlinului.
Rețeaua avea în centrul ei site-ul Voice of Europe, care a fost între timp interzis în baza sancțiunilor impuse de UE.
Europarlamentarii sunt supuși unor reguli stricte privind independența și etica, riscând sancțiuni în caz de încălcări.
Belgia a precizat că propriile sale servicii de informații au stabilit că unii europarlamentari erau plătiți să promoveze propagandă rusească.
Și fostul angajator al lui Pradoura, europarlamentarul german Maximilian este anchetat pentru presupuse legături cu Rusia și China, iar un alt consilier al acestuia din Parlamentul European a fost arestat sub suspiciune de spionaj pentru China.
Maximilian Krah a fost recent într-un scandal în urma căruia conducerea formațiunii Alternativa pentru Germania s-a dezis de el după ce a declarat pentru ziarul italian La Repubblica că SS, forța paramilitară nazistă care conducea lagărele morții, nu era format doar din infractori și nu puteau fi judecați decât pe baza „vinovăției individuale”.
Ca urmare a declarației, partidul francez Adunarea Națională, din care provine Marine Le Pen, a anunțat că va rupe relațiile cu AfD după alegerile din iunie.
De asemenea, grupul politic „Identitate și Democrație” din Parlamentul European a decis să expulzeze delegația AfD „cu efect imediat”.
Deși Alternativa pentru Germania s-a dezis de el, Maximilian Krah rămâne pe primul loc al listei formațiunii pentru alegerile europarlamentare întrucât scandalul a intervenit prea târziu pentru a mai fi făcute modificări la listă.
Citește și: