Iga Swiatek a obținut calificarea în turul trei la Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi pe Naomi Osaka, scor 7-6(1), 1-6, 7-5.
>> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS Schimbările importante observate la ediția din 2024 de la Roland Garros Naomi Osaka (134 WTA) a fost pe punctul de a produce cea mai mare surpriză de până acum la Roland Garros.
Cvadrupla câștigătoare de Grand Slam a fost învinsă în turul al doilea de lidera WTA Iga Swiatek, în urma unui meci extraordinar făcut de tripla campioană de la Paris.
3-0 down5-2 downOne match point savedNEVER.
COUNT.
IGA.
OUT.
pic.
twitter.
com/AiuQ53B56MIga a câștigat primul set la tiebreak, însă Osaka a revenit excepțional în actul secund și a cedat un singur game în fața polonezei.
În setul al treilea, Naomi Osaka a început la fel bine, menținând un nivel de joc ridicat, având chiar un avantaj liniștitor, scorul arătând la un moment dat 5-2.
Aflată într-o formă fantastică, Iga Swiatek a arătat o stăpânire de sine și un psihic incredibil, iar poloneza a revenit fantastic, câștigând 5 gameuri la rând.
Aceasta a pus punct disputei la capătul a trei ore de joc.
A fost a treia întâlnire între Iga Swiatek și Naomi Osaka.
Bilanțul era de 1-1.
Acum, Iga conduce cu 2-1.
În turul al treilea, Swiatek va întâlni câștigătoarea duelului dintre Jana Fett (135 WTA) și Marie Bouzkova (42 WTA).
Grand Slamul de la Roland Garros are loc în perioada 26 mai – 9 iunie.
Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.
>> Sorana Cîrstea și accidentarea care i-a oprit parcursul la Roland Garros: „Am vrut să abandonez, dar m-am gândit la Nadal”>> Roland Garros: Sorana Cîrstea, învinsă în runda inaugurală – Eliminare la tiebreak>> Simona Halep, fără șanse de a ajunge la Jocurile Olimpice de la Paris>> Debut în forță pentru a doua favorită la Roland Garros