,,Populația comunei a crescut continuu.
În fiecare an, tot mai mulți părinți stau la cozi pentru a-și înscrie copii școlile din Florești.
Și la fel de mulți caută soluții în Cluj-Napoca pentru că la noi, în cea mai mare comună din România, nu sunt suficiente locuri pentru elevii care intră în ciclul primar.
Acest lucru trebuie să se schimbe, iar Alianța USR+ARI vine cu soluții concrete.
Vom prioritiza construirea școlii de pe strada Catanelor.
Avem în plan construirea a patru noi ansambluri de creșă și grădiniță, în zonele Donath, BMW-Metro, Muzeul Apei și Petuniei și a unui ansamblu educațional cu creșă, grădiniță și școală în zona Sub Cetate.
De asemenea, este nevoie de un after-school public, dar și de o bibliotecă la standarde europene”, a declarat Flaviu Udrea.
,,Alianța Uniți pentru Florești a pus pe lista priorităților și sănătatea floreștenilor.
Printre acestea se află Centrul de permanență medicală, care înseamnă acces la tratamente în timpul nopții, în weekend sau în zilele libere.
Înseamnă că floreștenii nu trebuie să mai meargă până la Cluj–Napoca dacă au o urgență medicală.
Totodată, avem nevoie să atragem medicii de familie în Florești și ne gândim deja la unele facilități pe care le-am putea oferi acestora”, mai spune candidatul USR+ARI.
Publicat la comanda Partidului Uniunea Salvați România, CMF: 21240009Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro