Refuzată de mai mulți tehnicieni în căutarea unui succesor pentru Thomas Tuchel, Bayern Munchen confirmă că Vincent Kompany va fi noul antrenor al echipei.
Anunțul a fost făcut de Karl-Heinz Rummenigge, membru al Consiliului de Supraveghere al clubului german.
Într-un interviu acordat pentru Sky Italia, Rummenigge a subliniat că mutarea nu este încă oficială, dar mai sunt câteva ultime detalii de rezolvat în acest sens.
„Directorul nostru sportiv l-a ales pe Kompany, nu este încă oficial, dar mai sunt doar câteva detalii finale de stabilit”, a explicat Rummenigge.
Contactul dintre cele două părţi, a spus el, a fost facilitat de Pep Guardiola.
Antrenorul echipei Manchester City, care a trecut pe la Bayern (2013-2016), îl cunoaşte bine pe Kompany, care a fost căpitanul celor de la City între 2013 şi 2019.
„Ne-a dat o mare mână de ajutor.
L-a avut căpitan la City şi l-a urmărit şi când a fost la Burnley”, a declarat Rummenigge.
Potrivit presei germane, s-a ajuns la un acord de principiu între Kompany şi Bayern, dar şi cu conducerea lui Burnley, cu care antrenorul belgian este sub contract până în vara anului 2028, scrie News.
ro.
Gruparea care a retrogradat în Championship ar urma să primească 10,2 milioane de lire sterline drept compensație.
Înainte să o pregătească pe Burnley, antrenorul de 38 de ani a mai condus-o și pe Anderlecht.
🔴👀 Karl-Heinz Rummenigge reveals: “Pep Guardiola was also helping us with Kompany, he spoke very highly of Vincent as talented coach”.
“Pep knows Vincent well and his opinion was really appreciated”, told Sky.
pic.
twitter.
com/hu0BMyDihi