Bochum a reușit revenirea anului în fotbal, după ce a întors rezultatul din manșa tur a barajului pentru Bundesliga cu Fortuna Dusseldorf (3-3 la general, 6-5 la loviturile de departajare).
Bochum și-a asigurat prezența în viitorul sezon al Bundesliga, după ce a reușit o revenire incredibilă în returul barajului cu Fortuna Dusseldorf.
Deși pierduse meciul tur de pe teren propriu cu scorul de 3-0, Bochum a făcut un meci fantastic pe terenul adversarei și a trimis jocul la loviturile de departajare.
Philipp Hofmann a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 18, din pasa lui Stoger și tot el a majorat avantajul în partea secundă (min 66), din assist-ul aceluiași Stoger.
Mai mult decât atât, jucătorul care a oferit două pase de gol a fost cel care a punctat pentru 3-0, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri, în minutul 70.
Meciul a avut nevoie de prelungiri și cum nu au avut loc evenimente importante, s-a ajuns la loviturile de departajare.
Acolo, Andre Hoffmann a ratat primul penalty gazde, dar situația s-a echilibrat după ce pentru Bochum a ratat Erhan Masovic, în seria a treia.
Departajarea s-a făcut la a șaptea serie, acolo unde japonezul Takashi Uchino a ratat.
Astfel, Bochum rămâne în Bundesliga și în sezonul următor.