Anna Blinkova – Sorana Cîrstea, meci contând pentru primul tur al turneului de Grand Slam de la Paris, este programat, marţi, 28 mai, pe terenul nr.
5, de la ora 12:00, şi va fi transmis în direct de Eurosport 2.
Roland Garros 2024, competiţie dotată cu premii totale în valoare de 53.
478.
000 de euro, are loc în perioada 26 mai – 9 iunie, iar campionii en-titre sunt Iga Swiatek (feminin) şi Novak Djokovic (masculin).
Anna Blinkova (Rusia, 55 WTA) a câştigat o singură partidă din cele şase disputate pe zgură în acest an, iar înainte de Roland Garros a participat la turneul WTA 250 de la Rabat (Maroc), unde a pierdut chiar în primul tur, 1-6, 6-7 cu Laura Siegemund (Germania, 83 WTA).
Anna Blinkova are în palmares un singur titlu câştigat la simplu, în 2022, WTA 250 Transylvania Open, la Cluj-Napoca, şi a strâns în carieră, din premii, suma de 3.
340.
515 USD.
La Roland Garros, rusoaica are cinci participări, dar nu a reuşit niciodată să treacă mai departe de primul tur!Sorana Cîrstea (România, 30 WTA) a câştigat trei din cele şapte partide disputate pe zgură în 2024, iar înainte de Roland Garros a participat la turneul WTA 500 de la Strasbourg (Franţa), unde a pierdut chiar în primul tur, 5-7, 5-7 cu Magda Linette (Polonia, 46 WTA).
Sorana Cîrstea are în palmares două titluri câştigate la simplu, în 2008, WTA 125 Tashkent Open, şi în 2021, WTA 250 Istanbul Cup, şi a strâns în carieră, din premii, suma de 9.
574.
292 USD.
La Roland Garros, românca are 16 participări, iar cea mai mare performanţă este sfertul de finală disputat la ediţia din 2008 (a mai ajuns o dată în optimi de finală, în 2021).
Accesul în primul tur al turneului de la Roland Garros le aduce sportivelor un premiu de 73.
000 şi 10 puncte WTA, iar calificarea în turul al doilea este răsplătită cu 110.
000 de euro şi 70 de puncte WTA.
Câştigătoarea dintre Anna Blinkova şi Sorana Cîrstea o va înfrunta în turul al doilea pe învingătoarea din meciul Lin Zhu (China, 58 WTA) – Elina Avanesyan (Rusia, 70 WTA).
Cele două sportive s-au confruntat o singură dată în circuitul WTA, în 2020, pe hard, când Sorana Cîrstea a trecut de Anna Blinkova în primul tur într-un turneu ITF 100+ disputat la Dubai, scor 6-2, 6-1 (românca avea să câştige competiţia).
Superbet oferă cota 1,40 pentru pronosticul 2: victorie pentru Sorana Cîrstea, indiferent de numărul de seturi, în meciul cu Anna Blinkova.
* cotă valabilă la ora publicării acestui articol