Jan Oblak este și el prezent în aceste zile la Roland Garros, portarul lui Atletico Madrid și al naționalei Sloveniei fiindu-i alături iubitei sale.
Olga Danilovic se află pe tabloul feminin de simplu, iar la antrenamente îl are alături pe jucătorul lui Diego Simeone.
Pe unul dintre terenurile secundare de la Porte d’Auteuile, fanii prezenți la Roland Garros au avut surpriza să-l vadă pe Jan Oblak.
În vârstă de 31 de ani, slovenul este unul dintre portarii cu cea mai mare cotă de piață din lumea fotbalului.
Nu mulți știu însă că iubita lui Jan este jucătoare profesionistă de tenis.
Olga Danilovic are 23 de ani, este născută la Belgrad, iar în prezent se găsește pe locul 125 mondial.
Cel mai sus a fost pe 93, în iunie anul trecut.
Venită din calificări, Olga a furnizat o mică surpriză în turul întâi, ea eliminând-o pe mai cunoscuta Martina Trevisan.
În turul al doilea, Danilovic va da peste Danielle Collins, a 11-a favorită a întrecerii pariziene.
„Înseamnă atât de mult pentru mine, iar acum este destul de clar de ce locuiesc în Madrid”, spunea în urmă cu ceva timp jucătoarea de tenis.
Olga Danilovic a reușit cea mai bună performanță la un Grand Slam tocmai la Roland Garros, în 2023, atunci când a bifat o prezență în turul al treilea.
Tatăl sportivei este un fost baschetbalist (Predrag Danilovic), în timp ce mama Svetlana (născută Radosevic) este jurnalistă sportivă pentru Radio Televiziunea din Serbia.
Olga a început să joace tenis de la vârsta de 6 ani, iar suprafața favorită este cea hard.
Fotografii realizate cu Samsung S24 Ultra Olga Danilovic, pe contul personal de Instagram A post shared by Olga Danilovic (@danilovicolga)A post shared by Olga Danilovic (@danilovicolga)A post shared by Olga Danilovic (@danilovicolga)