Fostul șef al serviciilor de informații din Olanda Dick Schoof va fi prezentat drept candidat la funcția de prim-ministru de către coaliția de dreapta, informează Reuters.
Cele patru partide care vor forma coaliția de guvernământ, în frunte cu Partidul Libertății (PVV), partidul naționalist condus de Geert Wilders, au anunțat o conferință de presă împreună cu Schoof pentru marți după-amiază.
Wilders, care conduce partidul cu cel mai mare scor la alegerile parlamentare precedente, a ajuns la un acord cu alte trei partide conservatoare, după ce s-a exclus pe sine drept candidat la șefia guvernului.
Schoof (67 de ani) ocupă în prezent funcția de secretar general în Ministerul Justiției, după ce a condus mai mulți ani agenția de contraspionaj AIVD și agenția antiterorism NCTV.
El va conduce un cabinet despre care cele patru partide au spus că va fi mai puțin dependent de Parlament.
Totuși, guvernul va trebui să respecte acordul cvadripartid privind limitarea imigrației și obținerea unor excepții de la regulile UE privind azilul și mediul.
Geert Wilders estima săptămâna trecută că se așteaptă ca noul guvern să fie instalat până la finele lunii iunie.
La mijlocul lunii, fostul ministru laburist Ronald Plasterk, un profesor universitar, era considerat favoritul să conducă noul guvern, însă acesta a anunțat că nu își dorește funcția.
Plasterk a fost unul dintre negociatorii între partidele care vor forma coaliția de guvernare.
Din noua coaliție de guvernare vor face parte Partidul Libertății al lui Wilders, partidul Noul Contract Social, formațiunea BoerBurgerBeweging (BBB) fondată de fermierii olandezi și Partidul Popular pentru Libertate și Democrație din care face parte actualul premier olandez Mark Rutte.