Discursul lui Rafael Nadal după cea mai rapidă eliminare din carieră la Roland Garros – Planurile de viitor ale ibericului

Spread the love

Rafael Nadal a suferit cea mai rapidă eliminare din carieră la Roland Garros, dar marele campion iberic a afirmat la conferința de presă că este mulțumit de faptul că a reușit să joace la ediția din acest an și a lăsat ușa deschisă pentru o posibilă revenire pe zgura de la Porte d’Auteuil.

>> CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS: Zverev îi provoacă lui Nadal cea mai rapidă eliminare din carieră la Roland Garros – Fanii de pe Chatrier: „Mulțumim, campionule!”Campion de 14 ori la Roland Garros (record), Rafa crede că au existat momente în care ar fi putut întoarce soarta meciului cu Alexander Zverev și spune că nu este „departe de nivelul necesar pentru a face ceva important”.

Nadal a afirmat că deocamdată se concentrează pe viitorul apropiat și nu se gândește încă la ce va fi peste un an.

„Am trecut prin niște momente foarte grele în ultimele luni, corpul meu a fost o junglă în care nu am văzut lumina.

Mi-am păstrat disciplina pentru a-mi oferi șansa de a fi aici.

Am dus o luptă extraordinară împotriva problemelor mele.

Aceasta a fost prima săptămână în care am simțit că trupul meu era pregătit să se miște fără limitări.

Acesta a fost primul turneu în care am crezut că am vreo șansă de a câștiga.

Sunt foarte mândru că am reușit să concurez astăzi.

Nu simt că am fost prea departe de a face ceva important.

Meciul meu a fost bun, punând în perspectivă circumstanțele.

Am făcut greșeli, dar nu se construiește o casă în două zile.

Am avut opțiuni de a duce meciul într-o altă direcție și nu am profitat de ele pentru că mi-a lipsit experiența, automatismele și încrederea de a înțelege ce trebuie să fac în fiecare moment.

Mă vedeam pregătit să câștig câteva meciuri și să fac pași înainte.

Dacă asta a fost ultima dată când am jucat aici, sunt împăcat cu mine însumi” – Rafael Nadal, citat de Punto De Break.

„Timp de 20 de ani, și astăzi, am încercat totul pentru a fi pregătit pentru acest turneu.

În ultimii doi ani am muncit și probabil că am trecut prin cel mai dificil proces din cariera mea, cu visul de a reveni aici, dar măcar am făcut-o.

Am pierdut, dar asta face parte din afacere.

Măcar am fost capabil să joc patru turnee, înseamnă mult pentru mine.

Nu contează și nu trebuie să vorbesc despre cât de dificil a fost totul.

Dacă pun în balanță tot ce s-a întâmplat în cariera mea, în viața mea, momentele pozitive sunt incredibile, cântăresc mult mai greu.

Datorită tenisului am trăit experiențe pe care nu mi le puteam imagina, de care nu aș fi avut parte dacă nu aș fi practicat acest sport.

Am avut mai mult succes decât puteam visa.

Da, am avut accidentări.

Da, am avut momente grele.

Dar, pe de altă parte, m-am bucurat de momente incredibile, pline de emoție, pentru care sunt recunoscător și mă simt foarte norocos.

Sunt un tip normal care se bucură de ceea ce face.

Sunt pasionat de sport, de competiție, îmi place să mă antrenez și să joc tenis.

Mă simt bine călătorind cu soția și fiul meu, așa că dacă simt că sunt competitiv și suficient de sănătos pentru a mă distra, voi continua o vreme.

Trebuie să văd dacă nivelul meu de joc va crește.

Astăzi nu este momentul să analizez aceste lucruri, ci să accept ceea ce mi se întâmplă în acest moment” – Rafael Nadal.

>> FOTO Starul din fotbal prezent la Roland Garros pentru a-și susține iubita We love you too Rafa, and we hope to see you again next year 🧡#RolandGarros pic.

twitter.

com/7hX4Gw46WE„Sunt încrezător că voi fi într-o formă bună la Jocurile Olimpice, dar voi avea aceeași problemă ca aici; nu voi fi cap de serie și nu voi fi în ritm de competiție.

Dacă reușesc să ajung un pic mai bine fizic decât astăzi și după ce voi simți că m-am antrenat cu o lună și jumătate mai mult, voi veni cu încredere, mă voi bucura și îmi voi da o șansă.

După acel turneu, voi evalua cum mă simt și voi lua decizii cu privire la ceea ce pot face pe viitor.

Dacă voi continua să fiu fericit zi de zi și dacă fizicul meu îmi răspunde, nu voi închide uși (pentru 2025 – n.

r.

).

Logica îmi spune că este foarte dificil, dar trecerea săptămânilor este cea care îmi va da răspunsul.

Când energia și entuziasmul se vor epuiza, voi ști, iar în acea zi voi comunica definitiv” – Rafael Nadal.

Grand Slamul de la Roland Garros are loc în perioada 26 mai – 9 iunie.

Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.

>> Roland Garros 2024: Daniil Medvedev, calificare cu set pierdut în fața locului 65 ATP (Rezultatele de luni)>> Roland Garros 2024: Două foste semifinaliste, eliminate în primul tur (Rezultatele de luni)

Lasă un răspuns