Alianța Dreapta Unită: Cheltuieli pe proiecte finanțate de Consiliul Județean cresc puternic, fără nicio justificare și într-o totală lipsă de transparență. (P)

Spread the love

  Bugetul general al Consiliului Județean Cluj pentru anul 2024 este de peste 1.

5 miliarde lei, echivalentul a peste 500 de milioane de euro.

Este o sumă foarte mare care este important să fie investită cât mai bine atât în asigurarea de servicii publice de calitate prin intermediul companiilor și unităților subordonate instituției, ca și în realizarea de noi proiecte de dezvoltare de la nivel județean.

  Mulți clujeni nu cunosc această informație.

Iar cu atât mai puțin este știut modul în care banii sunt folosiți ulterior adoptării bugetului.

Pentru cei care își doresc să afle informații despre cum evoluează un proiect finanțat de Consiliul Județean de la început până la final, respectiv să vadă în ce stadiu este, dacă va fi finalizat la timp sau dacă sunt întârzieri și costuri suplimentare, aceste informații nu sunt accesibile.

Sunt prezentate numai anumite informații minimale și care nu sunt actualizate chiar și pentru ani de zile.

 ”Un exemplu în acest sens este proiectul de Extindere și modernizare a Ambulatoriului clinic de psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru copiii.

Conform informațiilor de pe site-ul Consiliului Județean, acest proiect demarat încă de acum 5 ani avea un buget de circa 4,9 milioane de euro.

Deși el nu apare ca finalizat, domnul Tișe a anunțat recent că este gata, însă a mai anunțat că investiția finală a fost de 7,8 milioane de euro.

Vorbim de o creștere de 60% în euro a valorii inițial aprobate pentru proiect.

Ce a justificat această creștere, atât de mare a bugetului? Unde s-au dus bani în concret, ce s-a făcut în plus? Acestea sunt informații care ar trebui cunoscute de toți clujenii și prin canale oficiale de comunicare ale instituției nu de pe conturi din media socială ale unei persoane sau ale alteia” spune Ionela Lucia Timiș, candidat din partea Alianței Dreapta Unită pentru Consiliul Județean Cluj la alegerile din 9 iunie.

Tocmai cu acest scop, USR a  depus un amendament prin care se solicita transparentizarea modului de cheltuire și atribuire a banilor publici gestionați de instituție.

Amendamentul a fost adoptat în luna martie de Consiliul Județean.

Ca urmare, vor fi realizate două module informatice, primul pentru urmărirea și raportarea proiectelor implementate de Consiliul Județean, iar al doilea pentru depunerea, evaluarea și raportarea rezultatelor proiectelor finanțate de acesta în cadrul programelor Culte, Cultură, Tineret și Sport.

Elena Muscă, consilier județean al USR și candidat pentru un nou mandat din partea Alianței Dreapta Unită, este cea care a propus amendamentul, și consideră că ”este bine că am reușit ca măcar de acum încolo să aducem un plus de transparență și ca atare de firesc în activitatea Consiliului Județean.

Este absolut normal ca fiind vorba de bani publici, proveniți din taxele și impozitele plătite de oameni și de mediul afaceri, să se comunice informații de bază despre stadiul de implementare al fiecărui proiect, achizițiile și contractele atribuite, costurile reale și rezultatele obținute.

Am încredere că prin creșterea transparenței vom aduce și un plus de responsabilitate în cheltuirea banilor publici de către Consiliul Județean.

”Ionela Lucia Timiș și Elena Muscă vor susține în viitorul Consiliul Județean accelerarea transparentizării și digitalizării activității instituției.

Ele își propun ca inclusiv accesul pe site-ul instituției la aceste informații să fie cât mai facil și intuitiv, considerând că nici un cetățean nu trebuie să piardă ore din viață pe site-ul Consiliului Județean pentru a găsi informații despre proiectele și modul de cheltuire a banilor de către instituție.

Reprezentați de către consilieri județeni ai Alianței Dreapta Unită, manageri de proiect și manageri IT, precum Elena Musca și Ionela Timiș, cetățenii județului se vor bucura de un acces mai rapid la activitatea Consiliului Județean Cluj și vor vedea de ce este esențial ca banul public să fie gestionat corect de către oameni competenți.

Împreună ne asigurăm începând cu 9 iunie că respectul față de banul public și de cetățean primește importanța cuvenită în Consiliul Județean, în beneficiul final al tuturor clujenilor.

Pe 9 iunie votați Oameni Buni! Pe 9 iunie alegeți candidații Alianței Dreapta Unită la președinția și pentru componența viitorului Consiliu Județean Cluj! Publicat la comanda Partidului Uniunea Salvați România, CMF: 21240009CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns