ALEGERI 2024. Suspans la Timișoara: Dominic Fritz şi Nicolae Robu provocați să spună ce apreciază unul la altul. Dar și ce-i enervează

Spread the love

Într-un moment în care Bucureștiul „a confiscat” dezbaterea alegerilor locale, la Timișoara se duce una dintre cele mai aprige competiții electorale ale rundei de alegeri din 9 iunie.

Primarul Timişoarei Dominic Fritz (USR) şi fostul edil Nicolae Robu (PNL+PSD) nu s-au întâlnit până acum într-o dezbatere electorală pentru Primăria Timişoarei, deşi fiecare dintre ei reclamă necesitatea unei discuţii „pe proiecte”.

HotNews.

ro i-a provocat pe ambii să răspundă acelorași întrebări, pentru cetățeni.

Contrele dintre cei doi sunt extrem de energice.

Robu spune că „Fritz minte patologic, fără ruşine” și că actualul primar e doar produsul manufacturat al unui aparat de marketing politic super profesionist.

„Fritz nu a făcut niciun proiect propriu, a anulat vreo 40 de proiecte moştenite de la mine”, afirmă Robu.

De partea cealaltă, Fritz consideră că administrația lui Robu a fost un dezastru și că timișorenii știu acest lucru.

„Când am ajuns în primărie, am primit un tabel de la ADR în care absorbţia fondurilor era de 0,2%.

Timişorenii văd toate proiectele cu bulevarde, şcoli, spitale”, mai spune actualul primar.

Problema clanurilor din oraş, termoficarea, datoriile istorice ale primăriei, absorbţia de fonduri europene și patrimoniul imobiliar au fost principalele teme ale discuției celor doi candidați pentru cititorii HotNews.

ro.

„E public faptul că pe Nicolae Robu îl susţin Cârpacii”, a spus Dominic Fritz cu referire la unul dintre cele mai cunoscute clanuri din oraş.

„Domnul Fritz este prieten cu Cârpaci, nicidecum eu”, a contrat Nicolae Robu.

HotNews.

ro: Domnule Fritz, dincolo de ce vă desparte, care credeţi că sunt calităţile lui Nicolae Robu?Dominic Fritz: Eu cred că este un familist bun, ţine să-i fie bine familiei lui şi cred că e un bunic iubitor, care are grijă de nepoţii lui.

Nu am niciun dubiu că e un om care ţine la Banat, ştiu că vine din Bocsig, din Arad.

În sensul acesta, cred că e un cetăţean care a încercat să-şi facă o viaţă bună aici.

– Dar Nicolae Robu ce calităţi credeţi că ar indica în ce vă priveşte?- Acum devine complicat.

Probabil că o să spună că cânt bine, pentru că am condus, în Timişoara, de mulţi ani, un proiect social şi cultural, unde am cântat şi am dirijat concerte de cor.

Ăsta e mişto-ul lui.

– Deci, principalii contracandidaţi pentru primăria Timişoarei sunt şi artişti.

.

.

– Da, se pare că da.

Mie mi se pare că e un lucru bun dacă oamenii din politică mai au şi altceva de făcut.

În sensul ăsta, aş mai putea adăuga la calităţile domnului Robu şi cântatul la chitară, şi fotbalul.

– Ce l-aţi întreba pe Nicolae Robu într-o dezbatere?- Pentru mine, întrebarea cea mai importantă este ce înseamnă când ne tot spune că n-a ştiut nimic.

N-a ştiut că s-au fraudat concursuri pentru consilierul lui personal şi pentru alţi membri ai PNL, n-a ştiut de ocuparea ilegală a domeniului public de către clanuri.

Ce spune asta despre el? Ori minte şi a ştiut ori în opt ani (Nicolae Robu a avut două mandate de primar al Timişoarei, n.

r.

) nu a mirosit că în primărie se întâmplă nişte lucruri extraordinar de putrede, ceea ce înseamnă că e un lider slab.

– De ce credeţi că l-ar vota timişorenii pe Nicolae Robu?- A fost deja un moment în care s-a văzut câţi susţinători are domnul Robu, la alegerile din 2020, după ce a stat 8 ani la primărie, în care a putut să demonstreze ce poate şi să convingă timişorenii că e un primar bun.

În 2020, peste 70% din timişoreni au votat împotriva lui.

Cei care-l susţin sunt oameni care nu mă plac pe mine şi văd în el un candidat cu şanse.

Sunt şi alţii care poate îl cunosc din activitatea lui de rector (al Universtiăţii Politehnica din Timişoara, 2004-2012).

Nu am absolut nicio problemă cu oamenii care-l susţin pe Robu.

Dar e public faptul că îl susţin inclusiv Cârpacii (clanul Cârpaci) şi au anunţat că or să facă campanie cu el.

Îl susţin şi cei care au ocupat abuziv ştrandul termal, un alt clan care a anunţat public că a strâns 60 de voturi pentru el.

Deci, susţinerea pentru domnul Robu vine şi din partea celor care au profitat de administraţia lui, care a închis ochii la tot felul de abuzuri.

– Care credeţi că e cea mai importantă realizare a dumneavoastră, domnule Friz?- Faptul că am gestionat resursele Timişoarei în favoarea oraşului şi în favoarea timişorenilor, şi nu în favoarea clanurilor.

Asta se vede, pe de o parte, în investiţii record: anul trecut, am investit 635 de milioane de lei – într-un singur an cât a investit domnul Robu în 6 ani.

Şi se vede, pe de altă parte, în felul în care tratăm patrimoniul Timişoarei şi în felul în care recuperăm patrimoniul furat – clădiri, terenuri care au fost ocupate abuziv de tot felul de clanuri.

– Presa a arătat că nu aţi iniţiat niciun proces pentru recuperarea clădirilor de patrimoniu, ci doar le-aţi continuat pe cele începute de Nicolae Robu.

– Asta e o altă gogoaşă pe care o vinde domnul Robu…- Noi o spunem.

– Da, Robu a iniţiat mai multe procese decât mine.

Dar procese care au avut ca scop doar tergiversarea soluţiei şi protejarea status qvo-ului.

Şi asta se poate vedea foarte bine dacă vă uitaţi pe malul Begăi, unde am demolat clădiri ilegale amplasate pe un hectar.

Eu nu am demolat aceste clădiri în urma unui proces, ci printr-un pas administrativ pentru care domnul Robu n-a avut curaj: prin dispoziţia primarului.

Această dispoziţie a fost atacată în instanţă, însă am câştigat în cele din urmă.

Dacă el făcea ce am făcut eu acum, nici nu se ajungea la procese.

Cei de la clan, unde am eliberat acum strada Cezar, mi-au spus clar: „O să te cumpăr şi pe tine”.

Toţi timişorenii ştiu că cineva a fost cumpărat.

Or, întrebarea e cine.

– Observăm că nu mai folosiți expresia „clanuri de romi”, pentru care aţi fost criticat.

– Eu niciodată nu am folosit această sintagmă.

Într-un comunicat al USR, la nivel naţional, într-adevăr, a fost folosită.

A fost o eroare de comunicare a colegilor.

Eu nu folosesc această sintagmă pentru că am demolat construcţii ilegale şi ale românilor, şi ale arabilor, şi ale romilor.

Şi tocmai pentru că ştiu că toate aceste clanuri au funcţionat cu complicitatea administraţiei, a unor funcţionari publici, a unor politicieni care au tot felul de etnii.

Nu etnia este o problemă, ci faptul că unele persoane au lăsat ca aceste lucruri să se întâmple.

– Câţi bani europeni aţi atras în primărie?- Am semnat în ultimii 2 ani contracte noi în valoare de aproape 1 miliard de lei şi am absorbit fondurile europene care au fost deja contractate la peste 90%.

Ştiu că domul Robu umblă cu tot felul de cifre.

Interesant, de pildă, e ce spune despre absorbţia la proiectul Şcolii Generale 13, unde spune că am pierdut 80% din fonduri, bazându-se pe cifre de la ADR Vest (Agenţia pentru Dezvoltare Regională, n.

r.

).

Doar că, în cazul acesta, absorbţia a fost de 80%.

Adevărul e că timişorenii văd cine ce a absorbit.

Când am ajuns în primărie, am primit un tabel de la ADR în care absorbţia fondurilor era de 0,2%.

Timişorenii văd toate proiectele cu bulevarde, şcoli, spitale.

– În februarie 2024, aţi comunicat că aţi terminat de plătit datoriile lăsate de fostul primar.

De ce a durat atât?- Pentru că a fost o sumă foarte mare, de peste 70 de milioane de lei.

Un contract de gaz, datorii la E.

On, pentru care domnul Robu a garantat cu banii oraşului, deşi erau datoriile Colterm (compania locală de termoficare, n.

r.

).

El a refuzat să plătească aceste datorii, E.

On s-a îndreptat în instanţă, primăria a pierdut litigiile, domnul Robu tot n-a plătit şi au început să se adune penalităţi.

Noi, în ultimii 3 ani, cu o sumă lunară, am plătit datoria în urma unui acord de reeşalonare în cadrul căruia nu am ratat nicio plată.

Sunt 70 de milioane de lei pe care am fi putut să-i investim în 3 grădiniţe, în mai multe terenuri de fotbal sau într-o clădire nouă de spital.

– Colterm.

Criza apei calde din oraş a marcat mandatul dumneavoastră.

Cum va fi gestionată problema asta în următorii 4 ani?- Oamenii îşi amintesc ce s-a întâmplat în 2021, dar ştiu şi cum a fost în 2022, 2023 şi în 2024.

Când am intrat în primărie, mi s-a spus din partea Colterm că stocurile de cărbune sunt zero.

Asta a fost în noiembrie 2020.

Contractul de gaz urma să expire în trei zile.

Nu era plătit niciun certificat de emisii.

Şi erau o serie de datorii, pentru care mulţi creditori ameninţau cu insolvenţa.

Prima iarnă am reuşit cu foarte mult efort să ţinem Colterm pe linia de plutire, dar a devenit din ce în ce mai clar că va intra în insolvenţă.

Acest bulgăre a dus la retragerea E.

On, urmând 5 zile în care Colterm a întrerupt operaţiunile.

De atunci, am luat multe decizii curajoase: am investit în peste 30 de kilometri de reţea nouă, am plătit datoriile, am făcut contracte pe termen lung pentru gaz, anul acesta am şi înmagazinat gaz, am făcut stocuri record de cărbune şi am crescut atât subvenţia, cât şi contribuţia oamenilor.

– Pentru aceasta din urmă aţi fost criticat.

– E o critică pe care mi-o asum.

Pentru că eu nu pot să suspend legile economice de pe această planetă.

Timp de 10 ani, din laşitate politică, domnul Robu a ţinut preţul sub costul real al Coltermului, crescând astfel bulgărele de datorii.

Acele 70 de milioane erau, de fapt, preţul real pe care domnul Robu n-a vrut să-l plătească.

Timişorenii tot l-au plătit, doar că în mandatul meu, pentru că sunt un om cinstit şi asumat.

– Aveţi sprijinul lui Ludovic Orban, care-l susţinea în 2020 pe Nicolae Robu.

Mai există un conflict de idei între dumneavoastră?- Nu.

Ludovic Orban chiar şi-a cerut scuze în faţa timişorenilor că l-a susţinut pe domnul Robu.

Eu mă înţeleg bine cu el şi cred că este un luptător convingător împotriva PSD-ului, un liberal autentic.

Şi de aceea mă bucur că am susţinerea şi a lui, şi a Forţei Dreptei, şi a Partidului Mişcarea Populară.

HotNews.

ro: Domnule, Robu, care credeţi că sunt calităţile lui Dominic Fritz?Nicolae Robu: Este talentat din punct de vedere muzical şi este poliglot.

– Dar Dominic Fritz ce calităţi credeţi că ar indica în ce vă priveşte?- Nu ştiu, nu-mi permit să fac ipoteze.

– De ce credeţi că l-ar vota timişorenii pe Dominic Fritz?- Pentru că încă beneficiază de un ambalaj foarte bine făcut de către super profesionişti în intoxicare şi manipulare.

Oamenii de bună credinţă nu trec dincolo de acest ambalaj şi nu-şi închipuie că ar găsi cu totul altceva faţă de ce li se prezintă.

Sunt însă foarte mulţi foşti susţinători ai săi care au ieşit public şi şi-au exprimat decepţia, văzând că în plan administrativ este catastrofal pentru Timişoara.

Nu a făcut niciun proiect propriu, a anulat vreo 40 de proiecte moştenite de la mine, iar în cazul celor pe cele pe care le-a continuat, a făcut-o cu un management execrabil şi întârziindu-le pe toate incredibil de mult.

A fost greu de imaginat în Timişoara că pot fi gestionate nişte proiecte atât de slab.

– Ce l-aţi întreba pe Dominic Fritz într-o dezbatere?- Să prezinte lista proiectelor proprii, cu care a adus măcar 1 euro în bugetul primăriei din fonduri europene.

Şi să prezinte lista proceselor pe care le-a iniţiat el pentru recuperarea patrimoniului.

El se laudă cu anumite recuperări de patrimoniu – oricum, mult sub ce am recuperat eu -, dar nu are niciun merit, pentru că toate procesele au fost începute de mine.

Doar în mandatul lui au fost emise sentinţele irevocabile, că nu mă prea pricep eu cu terminologia juridică.

Acum au devenit bătute-n cuie.

– Bani europeni.

Dominic Fritz spune că a atras 1 miliard de lei şi că a continuat proiectele contractate de dumneavoastră, ajungând la un grad de absorbiţie de 90%.

Dumneavoastră câţi bani europeni aţi atras în mandatele dumneavoastră?- Toţi banii cu care el se laudă sunt atraşi de mine.

Numai că absorbția nu e 90%, ci e 60%, în cea mai fericită variantă de efectuare a calculelor.

Acest om minte patologic, fără ruşine.

Timişorenii nu-şi închipuie că cineva poate minţi în asemenea hal şi, drept urmare, îl cred.

Vorbesc cu cifre concrete, cu toate proiectele de la Agenţia de Dezvoltare.

– Aţi avut o dispută cu privire la Şcoala Generală 13, unde Dominic Fritz spune că citiţi invers procentul privind absorbţia.

Spuneţi 20%, când, de fapt, e 80%.

– Păi, eu cifrele de la ADR, nu ce declară el.

Sunt acolo proiect cu proiect, vă trimit un document care atestă ce spun.

Sunt cifre oficiale, valabile până la 31 decembrie 2023.

E un dezastru.

A pierdut 40% din fondurile atrase de mine.

Pe exerciţiul precedent, eu am avut absorbiţie 95,36%.

El nu a absorbit niciun euro.

– Primarul Fritz spune că a atras 1 miliard de lei.

– Nu.

Este o catastrofă acest om.

Se laudă, de exemplu, că pe 23 de tramvaie a absorbit 50 de milioane de euro.

Păi, eu n-am absorbit niciun euro, pentru că tramvaiele au venit după ce mi s-a încheiat mie mandatul.

Or, el doar le-a recepţionat.

– Patrimoniu imobiliar.

Dominic Fritz susține că procesele intentate de dumneavoastră au tergiversat rezolvarea problemei şi că el a găsit soluţia administrativă a dispoziţiei primarului, prin care a eliberat un hectar de pe malul Begăi.

– Nu există variante administrative.

Este o minciună.

El spunea că, împreună cu colegii lui de userism, e apărătorul statului de drept.

Cum poţi atunci că accelerezi sau să frânezi nişte procese? Justiţia este independentă.

Procesele durează.

Ar fi vrut să pun eu presiune pe justiţie? El a eludat justiţia, înţeleg.

– Totuşi, cine sunt aceste clanuri? Aveţi susţinerea lor?- Păi, ce motiv ar avea să mă susţină pe mine, când eu am lichidat în Timişoara parangheliile lor, am demolat trei case de circa 200.

000 de euro/bucata.

Am demolat încă un etaj la o clădire care era construită cu mai mult decât era autorizat.

I-am pus pe ei să-şi demoleze un turnuleţ.

Am recuperat în instanţă trei clădiri spitaliceşti şi opt cinematografe în care, nu la vedere, erau implicaţi diferiţi jefuitori ai bunului public.

Clanul Cârpaci a reuşit să intre în posesia multor clădiri din Timişoara cu mult înainte de a ajunge eu primar.

Dimpotrivă, eu le-am luat trei clădiri.

Ei bine, domnul Fritz a ajuns celebru cu demolarea unui gard.

Dar, prin demolarea gardului, i-a făcut, de fapt, un serviciu domnului Cârpaci, care se prezentase la primărie în 2021 şi ceruse primarului demolarea gardului.

Pentru că vecinul lui, Stancu, un alt cetăţean de etnie romă, tot important ca şi domnul Cârpaci.

.

.

– Contează că e de etnie romă?- Nu contează.

Deci, cetăţeanul nu-l lăsa să intre pe poartă ca să ajungă mai repede în parc cu copilul.

Deci cei doi nu se înţelegeau, iar domnul Fritz i-a rezolvat problema domnului Cârpaci.

Aşadar, domnul Fritz este prieten cu Cârpaci, nicidecum eu.

Acuma, după dărâmarea unui gard, el a ajuns mare erou naţional în lupta cu clanurile.

– Care credeţi că e cea mai importantă realizare a dumneavoastră?- Mi-e foarte greu să le ierarhizez.

Transformarea centrului istoric şi a zonelor conexe în cea mai mare zonă pietonală din ţară.

33 de străzi, cinci pieţe şi trei piaţete.

Aşa ceva a fost greu de realizat, dar am realizat.

Infrastructura de mobilitate e un alt capitol: am făcut patru pasaje, 22 de străzi lăţite la 4 benzi, 21 de sensuri giratorii, 7 străzi nou create.

– Care e proiectul pe care ştiţi sigur că-l veţi face dacă veţi deveni primar?- Pasajul Solventul îl voi termina într-un an.

El e abia la 30%.

Eu l-aş fi finalizat în 2022.

În 2025 îl voi finaliza dacă voi fi ales primar.

Voi finaliza noul stadion, aşa-numitul stadion-lego, pe care eu l-am lăsat la licitaţie pentru execuţie în 2020.

Toate proiectele pe care el le-a blocat le voi relua şi le voi finaliza.

– Colterm.

Cum a ajuns societatea de termoficare cu atât de multe datorii?- Păi, Fritz a adăugat la datoriile moştenite 431 de milioane de lei.

Şi ţine ascunsă cifra actuală.

Datoriile sunt astăzi de 700 de milioane de lei.

Nici măcar n-a raportat la Ministerul Finanţelor, aşa cum ar fi avut obligaţia să o facă.

La ora actuală, vă spun cu certitudine, din contabilitatea Colterm, că cifra e de 700 de milioane de lei.

E adevărat, a plătit 70 de milioane din 2017, din timpul administraţiei mele.

Dar eu am plătit sute de milioane datorii din urmă.

Eu n-am adăugat.

Înţelegeţi diferenţa? În plus, Timişoara a rămas fără căldură şi apă caldă în a doua iarnă cu Dominic Fritz, nu în prima.

Şi el spune că nu i-am lăsat eu stoc de cărbune.

.

.

– În 2020, preşedintele Forţei Dreptei, Ludovic Orban, vă susţinea pe dumneavoastră.

Acum îl susţine pe domnul Fritz.

Aveţi o dezamăgire în privinţa asta?- Nu am nicio dezamăgire.

Nu m-a susţinut nici în 2020.

S-a dovedit ulterior ce jocuri făcea el de fapt.

Chiar a demobilizat electoratul.

Nu vreau să vorbesc despre Ludovic Orban, îl las pe el să vorbească despre mine.

– Dumneavoastră v-aţi remarcat şi prin postările de pe Facebook, în care cântaţi sau jucaţi fotbal.

Credeţi că imaginile astea au contribuit la reputaţia dumneavoastră sau credeţi că v-au afectat reputaţia?- Probabil că mi-au făcut mai mult deservicii decât servicii.

Pentru că eu am considerat că sunt acelaşi om ca oricare altul, chiar deţinând funcţii publice.

Prin urmare, m-am manifestat deschis, transparent, natural.

N-am făcut nimic rău, absolut nimic.

Dar s-a interpretat totul altfel decât îmi închipuiam, de unde trag concluzia că am greşit că am fost aşa.

– Mulţumesc pentru dialog.

– Publicaţi în HotNews.

ro? Presupun că domnul Fritz stă pe gânduri dacă să vină la o dezbatere şi a vrut să vadă care e poziţia mea faţă de el.

Nu e nicio problemă, nu trebuia să recurgă la HotNews.

ro pentru asta.

– După acest dialog, dumneavoastră credeţi că întrebările v-au fost adresate nu pentru informarea publicului, ci pentru informarea contracandidatului dumneavoastră? Demersul nostru este unul jurnalistic.

– Nu spun că sunteţi dumneavoastră, dar domnul Fritz încearcă pe toate canalele să vadă cu ce-aş vrea eu să-l înfund.

Lasă un răspuns