Preşedinta CE: Industria „zero net” face din UE căminul producţiei de tehnologii curate

Spread the love

Preşedinta CE, Ursula von der Leyen, a declarat că industria „zero net” face din UE căminul producţiei de tehnologii curate şi al locurilor de muncă verzi.

Regulamentul privind industria „zero net” a fost aprobat luni.

Preşedinta CE: Industria „zero net” face din UE căminul producţiei de tehnologii curate Regulamentul privind industria „zero net” (RIZN) a fost aprobat luni.

Comisia Europeană susţine că noile reguli plasează UE pe calea cea bună în ceea ce priveşte consolidarea capacităţilor sale interne de producţie a tehnologiilor curate esenţiale.

„Odată cu adoptarea Regulamentului privind industria „zero net”, UE are acum un mediu de reglementare care ne permite să extindem rapid producţia de tehnologii curate.

Acest regulament creează cele mai bune condiţii pentru sectoarele care sunt esenţiale pentru atingerea obiectivului nostru de zero emisii nete până în 2050.

Cererea este în creştere, atât în Europa, cât şi la nivel mondial, iar acum suntem pregătiţi să răspundem, cu oferta europeană, unui volum mai mare de cerere”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Vezi mai multe articole din categoria economic Prin crearea unui mediu de afaceri unificat şi previzibil pentru sectorul producţiei de tehnologii curate, RIZN va spori competitivitatea şi rezilienţa bazei industriale a UE şi va sprijini crearea de locuri de muncă de calitate şi o forţă de muncă calificată, mai susţine sursa citată.

Datorită faptului că stimulează producţia internă de tehnologii „zero net” a UE, RIZN va reduce riscul de înlocuire a dependenţelor de combustibilii fosili cu dependenţe tehnologice de actori externi.

La rândul său, acest lucru va contribui la transformarea sistemului energetic în unul mai curat şi mai sigur, importurile volatile de combustibili fosili fiind înlocuite de surse de energie curată la preţuri accesibile, produsă pe plan intern, a precizat CE.

Lasă un răspuns