Două mari proiecte ale Clujului, Spitalul Regional de Urgenţă şi Centura Metropolitană, în linie dreaptă. Lucrările au început. Cum vor arăta la finalizare? FOTO

Spread the love

  Lucrările pentru două mari proiecte ale Clujului, mult aşteptate de clujeni, au plecat la drum.

Este vorba despre Spitalul Regional de Urgenţă şi Centura Metropolitană.

  Pe 18 mai, prima lopată „a spart solul” la Spitalul Regional de Urgenţă Cluj.

Spitalul trebuie finalizat până în 2027.

Atunci când va fi gata, va funcţiona ca spital de urgenţă de nivel înalt, ce va fi organizat, în premieră, pe centre de servicii, urmând a utiliza tehnologii medicale avansate.

Primarul Emil Boc a declarat, în cadrul unui eveniment, că începerea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgenţă a fost un moment de istorie pentru Transilvania.

 „Ce se întâmplă astăzi (18 mai 2024 n.

red.

) la Cluj cu siguranţă reprezintă un moment de istorie, nu numai pentru comunitatea noastră de aici şi pentru întreaga Transilvanie.

Ce se întâmplă aici este un moment de istorie şi în egală măsură un moment care demonstrează eficienţa capacităţii noastre de a munci împreună.

Domnul Rafila ne-a îndemnat să nu vorbim politic.

Eu o sa vorbesc şi politic, pentru că oamenii trebuie să ştie.

 Sunt forţe politice care prin tradiţie istorică sunt adversari politici, dar ştiu să îşi dea mână atunci când este cazul, să facă lucruri concrete.

 Aceste forţe politice care astăzi conduc România pot şi au reuşit să îşi dea mâna şi să menţină pacea şi stabilitatea.

Mă bucur că am putut să fiu, în urmă cu câţiva ani, acela care a semnat hotărârea de Guvern că acest teren de 7 hectare să fie dat pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă.

Nu este meritul meu, nu este meritul primarului din Floreşti sau doar a muncii echipei noastre.

E meritul acestei capacităţi de a lucra împreună.

Acolo unde se lucrează împreună rezultatele sunt de neimaginat.

 La Cluj am demonstrat că, indiferent cât de diferiţi suntem, ne-am dat mâna.

 Sunt bucuros că sunt parte la un asemenea moment de istorie”, a declarat Emil Boc.

 Spitalul Regional de Urgență de la Cluj va trebui să fie finalizat până în 2027.

Acesta va funcționa ca spital de urgență de nivel înalt, ce va fi organizat, în premieră, pe centre de servicii, urmând a utiliza tehnologii medicale avansate.

Spitalul Regional de Urgență din Cluj va avea o capacitate de 849 de paturi și o gamă variată de facilități și servicii.

 Cu 336 de paturi pentru îngrijiri chirurgicale, 343 de paturi pentru îngrijiri medicale, 64 de paturi pentru pediatrie și obstetrică-ginecologie, 82 de paturi pentru terapie intensivă (din care 10 pentru terapie intensivă pediatrică), precum și facilități specializate pentru îngrijirea intensivă neonatală și pentru unitatea de arsuri.

De asemenea, va include un centru dedicat cardiologiei, un bloc operator integrat cu 22 de săli de intervenție chirurgicală și va furniza servicii de spitalizare de zi și chirurgie de zi.

Şantierul Centurii Metropolitane Cluj a fost deschis pe 24 mai, în prezenţa primarului Emil Boc, care a apreciat că centura ocolitoare așteptată de clujeni devine realitate.

De asemenea, edilul a declarat că drumul Cluj-Napoca – Floreşti va avea 6 benzi de circulaţie.

Acestea vor asigura acces direct la Spitalul Regional de Urgenţă.

 „Marile proiecte ale Clujului intră în faza de implementare (…) Astăzi (24 mai 2024 n.

red.

) deschidem lucrările la primul tronson al centurii metropolitane Cluj-Florești.

 Lucrările vor fi continuate de metroul de la Cluj.

De asemenea, pregătim trenul metropolitan și sunt în lucru cele două mari proiecte, electrificarea căii ferate Cluj-Oradea și pasajul de la Tăietura Turcului, precum și conectarea Clujului la Autostrada Transilvania prin Tureni, lucrare care va fi finalizată la începutul anului viitor.

 În urmă cu mulți ani, tot aici realizam mari lucrări pentru Cluj.

Mă refer la Autostrada Transilvania, la centura Vâlcele-Apahida.

Acele lucrări de infrastructură i-au permis Clujului să fie ce este acum.

Astăzi trecem la nivelul următor.

În numele clujenilor, le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect.

 Drumul Cluj-Napoca – Florești nu va mai avea doar 4 benzi de circulație, ci va avea 6 benzi.

 Acestea ne vor permite să avem transport dedicat.

În fiecare zi, avem 275 de curse cu transportul în comun pe ruta Cluj-Napoca – Florești.

Toate acestea vor fi acoperite pe banda dedicată de anul viitor.

Accesul la Spitalul Regional de Urgență va fi realizat printr-un pasaj”, a declarat edilul Emil Boc, vineri, odată cu începerea lucrărilor la centura metropolitană a Clujului.

 În prima fază a proiectului va fi asigurată conectivitatea directă cu Spitalul Regional de Urgență Cluj, iar lucrările vor cuprinde sectorul în lungime de peste 23 km și drumuri de legătură în lungime de 19,16 km.

Astfel, conectivitatea va fi asigurată și cu Spitalul Pediatric Monobloc, dar și legătura cu DN1N ce reprezintă varianta de ocolire Cluj Est, prin nodul 18 Apahida, ce prevede realizarea podului peste canalul Someș, soluție ce permite extinderea pistei Aeroportului Internațional Cluj.

 Despăgubiri record de un miliard de lei (200 milioane de euro) pentru exproprierile necesare Centurii Metropolitane Cluj-Napoca au fost aprobate de Guvern în luna decembrie a anului trecut.

Drumul Transregio Feleac TR 35, asigură tranzitul pe axa principală Vest – Est în Municipiul Cluj – Napoca conectând arii de interes urban și periurban (Gilau, Florești, Cluj – Napoca, Apahida), dar și autostrada A3, cât și aeroportul Avram Iancu.

Prin implementarea acestui obiectiv vor fi descongestionate sectoare cu frecvente aglomerării actuale și va fi asigurată legătura directă a drumurilor naționale DN 1, DN 1C, DN 1F și DN 16 cu autostrada A3 și implicit va fi asigurată accesibilitatea și conectarea la rețeaua majoră TEN-T CORE.

Etapa a doua a proiectului cuprinde componenta de la Autostrada Gilău până la Florești și partea de la Apahida-Coastei.

Ca lungime de traseu, centura metropolitană are 42 de kilometri, drumuri de legătură de 32 de kilometri, 20 de noduri rutiere, bretele și noduri rutiere în cuantum de 26 de kilometri, 156 de structuri, cinci tuneluri, 35 de kilometri piste de biciclete.

Lungimea totală este de 74 de kilometri, din care 29 de kilometri pe raza municipiului Cluj-Napoca, 17 kilometri pe raza comunei Florești, 12 kilometri pe raza comunei Gilău, 5 kilometri în Baciu și 9 kilometri în Apahida.

La începutul lunii aprilie, consilierii locali au votat în cadrul unei ședințe de îndată, actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiție.

Astfel, lucrările devin mai scumpe cu 133 milioane de euro și cresc de la 1,6 miliarde de euro la 1,74 miliarde de euro.

Este vorba despre o creștere echivalentă cu rata inflației.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns