CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS: Zverev îi provoacă lui Nadal cea mai rapidă eliminare din carieră la Roland Garros – Fanii de pe Chatrier: „Mulțumim, campionule!”

Spread the love

Alexander Zverev nu a jucat luni doar împotriva lui Rafael Nadal: a avut de înfruntat spiritul ibericului, prezent parcă pretutindeni pe Chatrier, dar și un public înflăcărat care s-a bucurat atât la loviturile ibericului, cât și la erorile germanului.

Învingându-l pe cel care are 14 titluri la Paris, Sascha nu a făcut decât să confirme că este unul dintre marii favoriți la ridicarea trofeului în data de 9 iunie.

De cealaltă parte, Rafa nu a închis total porțile unei participări în 2025, dar a admis că șansele sunt foarte mici ca acest lucru să se întâmple.

Primele imagini cu Rafa pe culoarul de la vestiar produc isterie pe Chatrier: publicul se ridică în picioare și aplaudă frenetic.

Este modul fanilor francezi de a-l primi așa cum se cuvine pe cel care a cucerit de 14 ori trofeul pe zgura pariziană.

Intrarea ibericului în arenă mărește numărul decibelilor, iar Rafa ridică mâna în semn de mulțumire.

Jucător cu experiență în circuit și care a văzut și trăit deja multe în tenis până la 27 de ani, Sascha nu pare deloc impresionat.

Știe ce are de făcut și este conștient de faptul că pentru prima dată în istoria întâlnirilor directe este mare favorit la victorie contra unui Rafa care se poate afla astăzi la ultima oprire în stația numită Roland Garros.

Începutul de meci ne arată ceea unii dintre noi știam deja: Nadal este departe de ceea ce putea arăta la ultima participare de pe Chatrier (ediția din 2022), iar scurta ibericului rămâne în plasă.

Breakul vine rapid (la zero), iar din tribune se aude un oftat prelung.

Germanul face 2-0, iar fanii au un prim motiv de bucurie doar atunci când Rafa câștigă cu emoții următorul game de serviciu și modifică pentru prima dată în meci scorul din dreptul său.

Urale de necontrolat în tribune în momentul în care spaniolul câștigă un punct de lângă fileu: dacă meciul s-ar decide doar pe baza susținerii publicului, atunci multiplul campion de la Paris s-ar impune în trei seturi.

Pe teren însă, realitatea este un pic alta: Zverev joacă fără să arate vreo urmă de emoție, iar contre-pied-urile îi ies de minune.

Al patrulea favorit îl ține pe adversar departe de baseline, iar de lângă arbitrii de linie Nadal nu poate fi periculos pentru defensiva lui Sascha.

După un raliu intens în care și-a folosit din plin topspinul de forehand și crossul scurt, Nadal se bucură pentru prima dată în stilu-i consacrat și strigă un „Vamos!” care se amplifică odată cu reacția fanilor de pe Chatrier.

Atât de mare este dorința fanilor să-l vadă pe Rafa câștigător încât încep deja să se bucure la erorile lui Sascha.

Pe alocuri, atmosferă de Cupa Davis.

Zverev ajunge formidabil la o scurtă executată destul de bine de Nadal, îl pasează pe iberic în lungul liniei, iar fostul lider mondial îl aplaudă pe adversar.

Setul se încheie cu o eroare neforțată a lui Rafa cu lovitura sa de paradă, forehandul.

6-3 pentru Sascha după o manșă care a durat 51 de minute.

Nadal salvează in extremis două mingi de break, iar după ce trimite decisiv cu forehandul în lungul liniei (prima dată în meci când folosește această lovitură) sare și strânge pumnul.

Tribunele se comportă precum la un meci de fotbal, iar în mintea fanilor ibericului se aprind speranțele (2-2).

Atmosfera de pe Parc des Princes (stadionul lui PSG se găsește în apropiere) se mută pe Chatrier după ce Rafa face primul break din partidă după o scurtă ascunsă perfect.

Game-ul cel mai disputat de până acum al meciului este al optulea din setul al doilea: Nadal face un joc remarcabil din apropierea fileului, iar după trei puncte câștigate spectaculos din tribune se aud „ole-uri”: Nadal se desprinde la 5-3.

Impasibil la trările intense ale tribunei, Zverev apasă pe accelerație pe finalul setului.

Își câștigă cu lejeritate serviciul și repetă același lucru și de la retur: break la zero, iar egalitatea avea să fie restabilită (5-5).

Pentru a fi stabilit un învingător al manșei a fost nevoie de tiebreak.

Rafa a fost mai pasiv, a greșit mai mult, iar Sascha a avut nervii suficient de tari pentru a se impune: liniște în tribune, germanul a mai pus un set în dreptul său (6-3, 7-6(5)).

Ibericul le-a dat încă o dată speranțe fanilor săi după ce a pornit în forță setul al treilea: a condus cu 2-0.

Forța ofensivă a neamțului a ieșit însă din nou la iveală, iar Alexander l-a prins cu lejeritate din urmă pe adversar (2-2).

Povara anilor și lipsa de formă au apăsat tot mai greu pe umerii ibericului, iar Rafa cu tot efortul său supranatural nu a putut evita breakul.

Zverev a învățat din erorile trecutului și nu a lăsat nici publicul, dar nici unele lovituri de geniu ale lui Rafa, să-i strice petrecerea (6-3, 7-6(5), 6-3).

A meritat, a luptat, a crezut.

Este doar al treilea jucător din istorie care-l învinge pe Nadal la Paris, după Soderling (2009) și Djokovic (2015, 2021).

We love you too Rafa, and we hope to see you again next year 🧡#RolandGarros pic.

twitter.

com/7hX4Gw46WEThere are no words.

Merci, Rafa 🫶#RolandGarros @RafaelNadal pic.

twitter.

com/znj0j42QbfWhere is Waldo? 🔍Swiatek-Djokovic-Alcaraz edition.

#RolandGarros pic.

twitter.

com/nIQEGMeHBD

Lasă un răspuns