La începutul acestei săptămâni, polițiștii de la transporturi, împreună cu angajați feroviari, au afectuat o serie de acțiuni pentru prevenirea și combaterea sustragerilor de componente de la infrastructura feroviară.
În cadrul acțiunii, un bărbat cu atribuții de serviciu în domeniul siguranței feroviare a fost prins beat în timpul serviciului de polițiștii de la transporturi din Cluj.
Miercuri, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj Napoca – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Satu Mare s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, „în dimineața de 22 mai, fiind în exercitarea atribuțiilor de control și supraveghere la intrarea în serviciu a personalului, un bărbat din municipiul Satu Mare, având funcția de manevrant vagoane cu atribuții privind siguranța circulației feroviare, a fost testat cu aparatul alcooltest, constatându-se 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat”, potrivit unei informări publicate de Poliția Română.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea postului și prezența la serviciu sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În toamna anului trecut, un mecanic de locomotivă a fost prins drogat în timpul serviciului, în Buzău, iar alte două persoane care lucrau la CFR Călători, au refuzat testarea.
În urma incidentului au fost efectuate controale la nivel national, inclusiv în Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro