Nici măcar monarhia nu este imună la Brexit, în timp ce Clarence House, casa regelui din Londra va fi închisă turiștilor în această vară din cauza lipsei de personal, relatează The Guardian.
Oficialii palatului sperau să deschidă publicului casa în vara aceasta, laolaltă cu altă locuință regală, Frogmore House, unde Prințul Harry și Meghan au avut recepția de seară în ziua nunții.
Dar Royal Collection Trust, departamentul casei regale care supraveghează vizitele turistice la palate, s-a chinuit să găsească oameni dispuși să lucreze în retail, catering sau în alte joburi.
Înseamnă că oficialii au suficienți oameni doar pentru a asigura personalul celorlalte proprietăți regale locuite – o dezamăgire pentru oricine spera să obțină o perspectivă asupra modului în care trăiește regele.
Interesul pentru Clarence House, o clădire cu patru etaje din secolul al XIX-lea aflat pe un drum denumit The Mall, unde Charles locuiește din 2003, a crescut de la încoronarea acestuia.
„Ne-am concentrat asupra altor palate și zone”, a spus Sarah Davis, purtătoare de cuvânt a Royal Collection Trust.
„Cred că ar exista un interes reînnoit pentru ea [Clarence House], având în vedere că acum este casa monarhului.
”Departamentul Royal Collection Trust a pierdut 150 de angajați din cauza concedierilor din timpul pandemiei, când a fost forțat să facă un împrumut pentru a rezista pandemiei.
„Am pierdut o mulțime de personal experimentat care putea face tururi”, a spus ea.
Nimeni nu este sigur cât de importantă este familia regală pentru turismul britanic, pentru că Visit Britain nu colectează date în mod direct cu privire la motivația unora de a veni în Marea Britanie datorită Regelui.
Este o „temă sensibil”, a explicat un oficial la o conferință recentă a Alianței pentru Turism.
Dar reședințele regale precum Palatul Buckingham au fost atracții populare de la prima deschidere pentru public în vara lui 1993, iar anul trecut Windsor Great Park a atras peste 5 milioane de vizitatori, făcându-l a treia cea mai vizitată atracție din Marea Britanie.
Clarence House se deschidea, de asemenea, în fiecare vară, dar a fost închisă pentru lucrări de construcții pe termen scurt în 2019 și nu s-a mai redeschis de atunci.
Problemele de personal cu care se confruntă reședințele regale sunt aceleași în întreaga industrie a turismului.
UK Hospitality estimează că există 132.
000 de posturi vacante în sector.
Studenții europeni care obișnuiau să ocupe locuri de muncă pe timpul verii în timp ce își îmbunătățiu limba engleză au nevoie acum de vize de muncă scumpe.
„Este mult mai greu de recrutat după Brexit”, a spus Bernard Donoghue, directorul Asociației Principalelor Atracții ale Vizitatorilor, ai cărei membri includ Royal Collection.
Citește și: