Nepalezi și srilankezi care ne scot în oraș: Poveștile din spatele a 7 restaurante din București deschise de migranți ce au venit la muncă în România

Spread the love

Sutele de mii de migranți, în special din Asia, care au venit în ultimii ani să muncească în România ne-au îmbogățit și oferta de restaurante.

În cele ce urmează prezentăm șapte localuri din Capitală deschise de srilankezi și nepalezi și poveștile din spatele lor.

Muncitorii asiatici au ajuns o prezență obișnuită în Capitală, în trafic, pe șantiere, restaurante, saloane, centre spa.

Mulți dintre noi am început să-i avem chiar și ca vecini.

Numărul lor a crescut spectaculos imediat după pandemie.

După anul 2021 a avut loc o explozie în ceea ce privește contingentul de muncitori străini aprobat anual în România.

Dacă în 2013, Guvernul dăduse 5.

500 de vize de muncă, 2024 este al treilea an consecutiv în care se aprobă nu mai puțin de 100.

000 de vize noi pentru migranți.

45% din noua forță de muncă vine din Nepal și Sri Lanka, însă majoritatea aleg să plece de la noi din țară când le expiră contractele, conform unei analize a Fundației Friedrich Ebert (FES).

Cu toate acestea, impactul lor asupra culturii locale este unul incontestabil: ei au ajuns nu doar să ne livreze la domiciliu mâncarea comandată, ci și să ne scoată în oraș ca să le testăm bucătăria și obiceiurile culinare.

Așa se face că în București au început să apară tot mai multe locuri cu mâncare specifică țărilor din care vine noua forță de muncă, iar ele sunt dintre cele mai diverse, de la localuri sau camionete cu street food, până la terase sau restaurante în zonele scumpe ale orașului.

Clienții lor sunt și cei din comunitățile de asiatici, atunci când e vorba de localuri cu prețuri modeste, dar cele mai multe se adresează direct localnicilor cu putere de cumpărare.

Acum, alături de restaurantele vietnameze, japoneze, chinezești, thailandeze sau indiene avem și destule cu specific nepalez sau srilankez, iar numărul lor va crește cu siguranță de la an la an.

Am ales pentru acest articol, șapte astfel de locuri din București unde poți încerca mâncarea și obiceiurile culinare ale nepalezilor și srilankezilor.

BistroLanka (Traian 147) trece drept primul bistro cu specific srilankez din București, probabil și din România.

Acesta a fost deschis de trei srilankezi și niște români în anul 2022.

Aici poți încerca Kottu Roti, cea mai populară mâncare din Sri Lanka.

„Emblema lor gastronomică.

Mâncarea națională, care numa nu-i trecută pe drapel.

În limba locală Kottu Roti înseamnă roti tocat, unde roti este un fel de lipie tradițională.

Practic, ce se întâmplă: se coace lipia, se toacă sau se taie în fâșii și se gătește după gustul și asemănarea bucătarului, cu o grămadă de ingrediente și condimente.

La bază, e un preparat vegetarian, dar există variațiuni cu carne de pui, vită, porc sau berbecuț.

La Bistro Lanka vine cu 2 sosuri speciale, unul pe bază de supă de vită, celălalt vegetarian.

Ambele sosuri arată și miros mi-nu-nat.

A se folosi și sosul de soia light primit la colțunași.

Toate împreună alcătuiesc un felul 2 consistent, aromat și cuprinzător”, scrie Dragoș Mihăilă pe b365.

ro în recenzia făcută acestui local în vara lui 2022.

De ținut minte că în fiecare zi de luni, dacă vrei să încerci un kottu, mai primești unul gratis.

Prețurile pentru un astfel de fel de mâncare sunt între 35-47 lei.

Întregul meniu poate fi consultat aici.

Pe de altă parte, cu banii dați pe un Kottu la Bistro Lanka, mănânci până nu mai poți la Mathara Bath Kade (මාතර බත් කඩේ) (Ziduri Moși 4) în Obor, un alt local srilankez, dar unde vin să mănânce și muncitorii asiatici, când au timp.

Tot site-ul b365.

ro l-a testat vara trecută și-a descoperit și că acesta aparține unui srilankez căsătorit cu o româncă, care se înțeleg în limba italiană.

„Mâncarea înseamnă 9 – 10 vase de lut care urmează a fi umplute cu felurite preparate srilankeze.

Între timp, locul se aglomerează vădit.

Puzderie de ghiozdane cu Bolt, Glovo și Tazz”, scria autorul de la b365.

ro.

Tot din acest articol mai aflăm că aici îți iei farfuria și, pentru 33 de lei, îți pui din fiecare oală cât vrei, dar cu bun simț, și că majoritatea mănâncă cu mâna, fără tacâmuri.

„Li se citește fericirea pe față, își fac selfieuri și cântă la chitară.

Să fiu al 14-lea dacă mai știu unde sunt.

În Obor sau în Sri Lanka.

Astăzi, eu sunt ciudatul care folosește tacâmuri, singurul român la masă, și le simt privirile în ceafă.

Eu mă uit la ei, ei la mine, îmi zâmbesc și mă întreabă: good? Răspund cu gura plină: Gooooooooood!”.

De curând Mathara Bath Kade s-a extins cu o nouă locație, de această dată pe litoral, în stațiunea Eforie Nord – bulevardul Tudor Vladimirescu 9.

Cu siguranță va deveni locul preferat al comunității srilankeze, formată din cei care vor lucra în această vară pe litoral.

Un exemplu de local mult mai fancy și care este destinat mai degrabă localnicilor cu dare de mână decât muncitorilor asiatici din România, este MoMo Bucharest (Tudor Ștefan 25).

Acest restaurant cu specific nepalez a fost deschis anul acesta, pe 1 martie, în zona de nord a Bucureștiului, în cartierul Floreasca.

Probabil, primul lucru pe care-l vor observa toți cei care-i trec pragul este că aici se mănâncă stând pe jos, nu pe scaune.

Și în cazul MoMo este vorba despre o poveste interesantă care vorbește despre cum viețile muncitorilor asiatici ajung să se întrepătrundă cu cele ale românilor.

Laila, o tânără nepaleză de 24 de ani, a venit în România tocmai de la poalele munților Himalaya pentru un job de bonă și a ajuns să devină prietena familei care nu doar că a primit-o, dar a început și o afacere împreună cu ea.

„Încet, dar sigur, ne-am atașat de toate poveștile ei de acasă, din Nepal, dar și de mâncărurile tradiționale cu care a început să ne răsfețe.

Ne-am îndrăgostit de arome, de condimente și de noile texturi pe care nu le cunoșteam atât de bine până în acel moment.

În urma generozității sale fără limite, nu am putut să nu tânjim după un viitor mai bun pentru Laila.

Nu puteam suporta gândul că ea este doar o simplă angajată, lipsindu-i casa în fiecare zi.

Ne-am dorit să formăm o familie și mai mare, să îi aducem pe cei dragi în România, știind că acest lucru îi va aduce și mai multă bucurie.

Această conexiune profundă, această dragoste și dorință comună au fost cele care au născut în inimile noastre ideea de MoMo.

Ne-am îndrăgostit foarte des de momo-urile pregătite de Laila la noi acasă, așa că ne-am dat seama că un loc cu mâncare nepaleză bună, autentică, nepaleză, ar aduce bucurie de ambele părți: Laila s-ar reîntâlni cu familia ei, iar noi am putea împărtăși cu voi toți bucuria pe care ne-o aduce cultura nepaleză cu tot ceea ce presupune ea: de la mâncare, la obiceiuri culturale, la oameni.

Ne-am străduit să aducem în MoMo o parte din energia Nepalului și multe dintre aromele sale și sperăm ca acest loc să vă încânte papilele gustative, dar și sufletele de fiecare dată când veți deschide ușa noastră”, scriu proprietarii români ai restaurantului despre cum a apărut MoMo Bucharest.

O porție delicioasă de momo costă aici 35-45 de lei.

Locul a devenit rapid unul care e sold out în weekend, așa că dacă vrei să mănânci aici, trebuie să faci rezervare din timp.

O postare distribuită de MoMo Bucharest (@momobucharest)Mai accesibil și deloc fancy este nepalezul Casa Tănase (Mircea Vulcănescu 11), un restaurant deschis în 2023 și al cărui nume te-ar duce cu gândul la ceva cu specific românesc.

Ei bine, numele este dat în cinstea, în memoria românului care i-a ajutat pe nepalezii de aici să se stabilească la noi în țară, și care nu mai este.

Dar nu doar numele este un factor care generează confuzie, ci și decorurile.

De exemplu, pereții pictați de artistul IRLO în stilul său caracteristic, psihedelic, cu românași în port național care consuma ciuperci și se transformă în extratereștri, totul amestecat cu multe alte elemente din cultura indiană-nepaleză (nunta dintre Rama și Sita adaptată la România).

Sujan Chaudhari este nepalezul care a deschis acest local care se adresează și muncitorilor nepalezi care vor să mănânce ca acasă.

Meniul este, ca și pereții, un mix între feluri de mâncare nepaleze și românești (mai găsești un șnițel, niște papanași), dar se mănâncă onest și ieftin.

Dacă nu știi ce să încerci odată ajuns aici, poți merge la sigur cu un platou Vegetable Thali, plin de culoare și arome, care conține și „trinitatea” bucătăriei nepaleze: orez fiert, supă de linte și legume trase în tigaie – 35 de lei.

Casa Tănase.

FOTO via b365.

roRestaurantul Isha (Vasile Lascăr 81) este un local cu bucătăria indiană-nepaleză care oferă o experiență culinară aparte și un meniu care reunește aromele bogate și diverse ale regiunii Himalaya.

Găsești aici o gamă largă de mâncăruri tradiționale indiene și nepaleze, inclusiv biryanis, curry, specialități tandoori, momos și multe altele.

Ce este interesant la Isha, e că, dacă te știi cu o poftă mare de mâncare și vrei să încerci cât mai multe feluri indiene sau nepaleze, poți să profiți de zilele în care e anunțat festinul All You Can Eat, cu 98 de lei/ persoană.

Primul copil sub 7 ani se bucură gratuit de festin, iar de la al doilea micuț, prețul este de 49 lei.

Aceste zile sunt anunțate pe pagina de Instagram a restaurantului.

În plus, în unele seri de sâmbătă sunt organizate petreceri cu muzică indiană-nepaleză, cu DJ KarmaGroove, iar în meniul de băuturi vei descoperi chestii interesante precum Masala Chișinău Sour, Taj Mahal sau Mumbai Prosecco, iar găluștele momo vor fi disponibile și după ce se închide bucătăria.

O postare distribuită de Isha Restaurant (@isha.

restaurant)Aditi’s Kitchen s-a deschis inițial prin 2021, pe lângă Hala Traian, și funcționa ca „o terasă cu aspect de Las Fierbinți, care îmbină trei bucătării: nepaleză, indiană, românească”.

De vreo doi ani însă s-a mutat prin Berceni, pe Alunișului 47, într-o zonă de case, iar pe terasă sunt arborate cele trei steaguri.

Într-o perioadă organizau și seri de filme de la Bollywood, cu tot cu meniu de mâncare și băuturi incluse, dar și tot felul de alte evenimente de interes pentru comunitatea nepaleză din București.

Dacă Bistro Lanka este primul restaurant srilankez din țară, e foarte posibil ca Aditi’s Kitchen să fie primul nepalez autentic din oraș.

O postare distribuită de The Aditi’s Kitchen (@theaditis)În luna august 2023 s-a mai deschis un local srilankez în București, de această dată la Piața Delfinului, în Pantelimon, și în regim de fast food – Soare Lanka (Șoseaua Pantelimon 255).

Aici poți încerca la prețuri foarte mici diferite tipuri de orez srilankez (23-35 lei), dar și kottu (23-30 lei) sau tot felul de gustări specifice bucătăriei lor, cum ar fi Pol Roti, un fel de o fiert pane, la 5 lei.

De asemenea, srilankezii de aici s-au mișcat repede și și-au pus pe roți și un food truck cu care deja sunt prezenți la festivalurile din România, cel mai recent au fost la Food Truck Festival din Brașov.

Lasă un răspuns