Manchester United a reușit să câștige finala Cupei Angliei, după ce a învins-o în finala de pe Wembley pe Manchester City, scor 2-1.
Manchester United a reușit să salveze sezonul dezamăgitor făcut în Premier League.
Formația antrenată de Erik ten Hag a învins rivala Manchester City în finala de pe Wembley Stadium, în urma unui meci în care „diavolii roșii” au fost mai norocoși.
Alejandro Garnacho a deschis scorul pentru Man United în minutul 30 al partidei, iar avantajul echipei a fost majorat 9 minute mai târziu de unul dintre puștii minune ai fotbalului britanic, Kobbie Mainoo.
Jucătorul de doar 19 ani a înscris din pasa lui Bruno Fernandes.
Campioana Angliei a încercat să revină în meci, însă „cetățenii” s-au întrecut în ratări în repriza a doua.
City a redus târziu din diferență prin Jeremy Doku (min 87).
Pentru Manchester United este al 13-lea trofeu de acest gen din istoria clubului.
Ultimul fusese câștigat în anul 2016, după o finală cu Crystal Palace.
Your 2023-24 #EmiratesFACup winners.
.
.
@ManUtd 🔴🏆🎨 @chrcordeiro pic.
twitter.
com/FGAzdAQ5JC