Industria tutunului caută să atragă noua generaţie către țigările electronice, acuză OMS

Spread the love

  Companiile din industria tutunului îi vizează încă în mod activ pe tineri, prin intermediul reţelelor sociale, al festivalurilor sportive şi muzicale şi produselor noi, aromate, a comunicat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), acuzând companiile că încearcă să atragă o nouă generaţie spre nicotină, transmite Reuters.

 Pe fondul unei reglementări din ce în ce mai stricte în ceea ce priveşte ţigările, marii producători din industria tutunului şi companiile nou intrate pe această piaţă au început să ofere alternative la fumat, cum ar fi ţigările electronice, despre care se susţin că sunt destinate fumătorilor adulţi.

Însă, OMS şi organismul de supraveghere al acestei industrii STOP (Stopping Tobacco Organizations and Products) au indicat într-un raport comun că aceste produse sunt adesea comercializate tinerilor, designul şi aromele fructate din acestea atrăgându-i pe copii, cele două entităţi precizând că în multe ţări tinerii sunt mai predispuşi să le folosească comparativ cu adulţii.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a respins afirmaţia industriei că lucrează pentru a reduce daunele cauzate de fumat.

 „Este necinstit să vorbim despre reducerea efectelor nocive atunci când (aceste produse) sunt marketizate pentru copii”, a declarat el, citat în raport.

Poziţia din ce în ce mai dură a OMS faţă de noile produse cu nicotină survine unei creşteri bruşte a utilizării produselor pentru vapat în rândul tinerilor, în mai multe ţări.

OMS a făcut referire la arome precum cea de gumă de mestecat drept factor al acestei creşteri.

Industria susţine că aromele reprezintă un instrument important în încurajarea adulţilor să renunţe la fumat.

Marile companii din industria tutunului s-au îndepărtat, în mare parte, de utilizarea acestor arome.

Însă companii precum Philip Morris International (PMI) şi British American Tobacco (BAT) vizează tinerii prin sponsorizarea festivalurilor muzicale şi sportive şi prin reţelele sociale, a indicat OMS, potrivit Reuters.

Acestea le oferă platforme pentru promovarea mărcilor către un public mai tânăr şi pentru oferirea de mostre gratuite, a continuat OMS.

Ambele companii au declarat că îşi propun să îi îndepărteze pe fumătorii de ţigări.

BAT a adăugat că urmează principiile pentru marketing responsabil şi pentru a se asigura că produsele sale sunt destinate exclusiv adulţilor.

PMI a indicat că alternativele la fumat fundamentate ştiinţific trebuie să facă parte dintr-o politică solidă privind tutunul şi s-a arătat pregătită să colaboreze cu orice guvern şi cu OMS în această chestiune.

OMS a notat că nu există suficiente dovezi conform cărora utilizarea produselor de vaping ar ajuta la renunţarea la fumat.

Organizaţia a declarat că există dovezi conform cărora vapingul creşte consumul ţigărilor tradiţionale, în special în rândul tinerilor.

Cu toate acestea, Sarah Jackson, cercetător principal la Grupul de Lucru pentru Tutun şi Alcool din cadrul University College London, a spus că aceste declaraţii „nu reflectă cu acurateţe dovezile actuale privind ţigările electronice”Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns