Schimbarea făcută de Rafael Nadal după ce a aflat că va întâlni un adversar de top în primul tur de la Roland Garros 2024

Spread the love

Rafael Nadal nu a avut noroc la tragerea la sorți, multiplul campion de la Roland Garros urmând să dea peste Alexander Zverev în runda inaugurală de la Paris.

La scurt timp după ce a aflat cine-i va fi adversar, ibericul a făcut o modificare în programul său: a anulat antrenamentul de vineri pe care ar fi urmat să-l facă tocmai cu Zverev.

Ajuns la aproape 38 de ani (vârstă pe care o va împlini pe 3 iunie), Rafa este presat de vârstă, dar mai mult de accidentările care în ultimii doi ani nu i-au dat pace deloc.

Ibericul a jucat foarte puține meciuri oficiale în acest sezon, iar nivelul arătat pe zgură (suprafața care i-a adus cele mai mari satifacții în carieră) este unul modest.

Fără să impresioneze la Barcelona, Madrid și, mai ales, Roma, Nadal vine la Roland Garros într-unul dintre cele mai dificile momente ale carierei.

Aflat foarte aproape de retragere, Rafa vrea un „ultimul dans” la turneul pe care l-a cucerit în 14 rânduri.

După ce a aflat că va da peste Alexander Zverev (cel mai în formă jucător al momentului din ATP), Rafa a făcut o modificare pentru vineri.

Nadal ar fi trebuit să se antreneze pe 24 mai tocmai cu Zverev, iar acest antrenament a fost anulat de către iberic.

Cei doi se vor întâlni totuși pe zgura pariziană, dar întâlnirea va avea un caracter oficial.

Cel mai probabil, duelul cu cel mai bun afiș din runda inaugurală de la Roland Garros 2024 ar putea avea loc luni sau marți.

🇩🇪🇪🇸 Zverev and Nadal had a practice scheduled for Friday, before the draw was made.

Needless to say that it’s been cancelled…Cu meciuri puține jucate în sezonul de zgură, unul atât de drag lui de-a lungul carierei, Nadal va da în runda inaugurală peste unul dintre cei mai în formă jucători ai momentului, Alexander Zverev (cap de serie patru la Paris).

Germanul a câștigat weekendul trecut turneul Masters de la Roma.

De-a lungul timpului, Rafa și Sascha s-au întâlnit de zece ori, scorul fiindu-i favorabil ibericului: 7-3.

De altfel, ultimul meci direct a avut loc tocmai pe zgura de la Paris, la ediția din 2022 a Grand Slam-ului de la Roland Garros.

La scorul de 7-6(8), 6-6 pentru Rafa, germanul a fost nevoit să abandoneze după ce a călcat strâmb și și-a afectat serios glezna (a avut nevoie de operație și a lipsit mai multe luni din circuitul mondial).

Este es el posible cuadro de Rafa Nadal en #RolandGarros:1R-Zverev2R-Goffin/Perricard3R-Grieskpoor4R-Rune/KhachanovCF-De Miñaur/MedvedevSF-Djokovic/RuudF-Alcaraz/Sinner/TsitsipasLa peor de las suertes en su debut.

Madre mía.

pic.

twitter.

com/sEUWHRmuDDTurneul din 2024 de la Roland Garros va avea loc în perioada 26 mai – 9 iunie.

Lasă un răspuns