Rus acuzat că s-a alăturat unui grup pro-Kiev, condamnat la 25 de ani de închisoare pentru „sabotaj” şi „terorism”

Spread the love

Un tribunal militar din Rusia a condamnat joi la 25 de ani de închisoare un bărbat acuzat că ar fi incendiat infrastructura feroviară şi că s-a alăturat unui grup pro-Kiev, o pedeapsă deosebit de grea într-un context de represiune severă, relatează France Presse și Agerpres.

Parchetul din Moscova a precizat într-un comunicat că Vladimir Malina, un barman în vârstă de 36 de ani, a fost găsit vinovat de zece dintre cele mai grave capete de acuzare din codul penal, printre care „terorism”, „înaltă trădare” şi „sabotaj”.

Potrivit acestei surse, acuzatul a incendiat un panou electric de cale ferată în aprilie 2023, apoi a încercat să ardă şi altele, precum şi o secţie de poliţie, înainte de a fi arestat în luna iunie a aceluiaşi an.

Parchetul a susținut totodată că în 2023 el s-a alăturat „Legiunii pentru Libertate a Rusiei”, o unitate care pretinde a fi formată din luptători ruşi anti-Kremlin şi clasificată drept organizaţie „teroristă” în Rusia.

El avea un „supraveghetor” care i-a dat instrucţiuni, a adăugat Parchetul, fără alte detalii.

Învinuitul a declarat, după arestare, că a acţionat din proprie iniţiativă, conform canalului rus Baza de pe Telegram, apropiat de poliţie.

Potrivit site-ului Mediazona, specializat în monitorizarea represiunii şi declarat „agent străin” în Rusia, Vladimir Malina a fost acuzat mai întâi de „sabotaj”, apoi, în timpul detenţiei, de „terorism” şi „înaltă trădare”.

Serviciile de securitate ruse arestează în mod regulat persoane acuzate că au atacat sau au încercat să atace centre administrative, infrastructură sau birouri de recrutare militară.

Au fost decise pedepse grele cu închisoarea, care depăşesc adesea zece ani de închisoare, dar deocamdată rareori sunt mai mari de 20 de ani de detenţie.

Luni, un tribunal militar rus a condamnat un bărbat, Ilia Baburin, la 25 de ani de închisoare, acuzat că a fost cooptat de unitatea militară ucraineană Azov, desemnată „teroristă” în Rusia, pentru a incendia un birou de recrutare militară.

Bărbatul a negat că a acţionat pentru Azov, a susţinut că nu a ars nimic şi că a fost supus unor presiuni în detenţie pentru a colabora cu autorităţile, denunţând în acelaşi timp acuzaţii „delirante”.

_____

Lasă un răspuns