Patru bărbați, suspectați că au sustras motorină din utilajele de pe drumul expres A3-DN1, cercetați pentru furt calificat

Spread the love

  Joi, polițiștii din Turda au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară și 9 ordonanțe de percheziție a unor vehicule, în comunele Tureni și Petreștii de Jos, la locuințele a 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, în cadrul unor cauze penale ce vizează infracțiuni de furt calificat.

Potrivit anchetatorilor, în perioada februarie – mai 2024, cele patru persoane ar fi sustras, pe timp de noapte și în mod independent, cantități de motorină din rezervoarele unor utilaje amplasate pe un șantier din proximitatea A3 – DN1, precum și alte scule și chei pentru utilaje, cauzând un prejudiciu total de peste 25.

000 de lei.

„Astfel, în cadrul perchezițiilor au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, sumele de 25.

450 de lei și 350 de euro, 4 telefoane mobile, 20 de litri de motorină, precum și alte bunuri de interes în cauză”, potrivit IPJ Cluj.

 Pe numele a doi bărbați, de 25 și 31 de ani, au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore.

Cercetările sunt derulate în continuare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, pentru dispunerea tuturor măsurilor legale, sub aspectul infracțiunii de furt calificat.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns