Presa occidentală a găsit mai multe explicații sociologice despre faptul că studenți din mai multe universități occidentale, și mai nou din România, protestează față de războiul din Gaza.
HotNews.
ro a stat de vorbă cu studenții români care și-au instalat corturile în curtea Facultății de Psihologie pentru a afla ce-i motivează pe ei.
Studenții americani au organizat proteste împotriva războiului purtat de Israel în mai multe universități printre care Yale, Massachusetts Institute of Technology (MIT) sau Universitatea California din Los Angeles (UCLA).
În Franța, au fost manifestații la Sorbona sau universitatea Sciences Po, două dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de la Paris.
Manifestații asemănătoare au avut loc în Marea Britanie și în alte țări occidentale.
„Nu există prea multă gândire profundă în această privință, ci mai ales o reacție emoțională la morții din Gaza.
Asta este în regulă.
Dar când aceasta coboară în antisemitism și, uneori, chiar în sprijin pentru Hamas, atunci devine problematică”, a declarat scriitorul Salman Rushdie, într-un interviu publicat chiar zilele trecute de Bild.
Rushdie s-a referit îndeosebi la unul dintre sloganurile folosite de studenții protestatari din Occident, „Eliberați Palestina!”, afirmând că dacă ar fi creat un stat palestinian independent el ar fi condus de Hamas, ca Afganistanul guvernat de talibani.
„Asta vor să creeze mișcările progresiste din stânga occidentală?”, întreabă el retoric.
Vocea lui Rushdie e una importantă, însă chiar așa să stea lucrurile?Foto: David Leonard Bularca / HotNewsStudenți de la Universitatea București s-au solidarizat acum cu acțiunile colegilor lor occidentali, instalând corturi în curtea Facultății de Psihologie.
Manifestația e una pașnică și fără incidente.
Protestele anti-război ale studenților nu sunt o noutate, cele mai faimoase în acest sens fiind probabil cele din SUA împotriva războiului din Vietnam.
Însă ce anume legat de războiul dus acum de Israel în Fâșia Gaza stârnește pasiuni atât de puternice, mai ales că în jurul lumii au loc mai multe războaie care au declanșat tragedii umanitare pe scară largă? Pentru noi, cel mai relevant exemplu este Ucraina.
Foto: David Leonard Bularca / HotNewsPublicația The Conversation oferă o perspectivă sociologică a problemei.
Există mulți factori care explică de ce oamenii aleg să protesteze.
Impactul personal, familial sau comunitar puternic poate reprezenta un catalizator pentru ca o persoană să devină activist.
Însă războiul din Fâșia Gaza ne arată că și persoanele fără o legătură directă cu o cauză pot fi motivate să acționeze.
Cercetătorii au descoperit de-a lungul anilor că unele povești sunt mai eficiente decât altele când vine vorba de mobilizarea activismului politic.
În cazul războiului din Gaza pot fi identificați trei factori puternici care au alimentat protestele din campusurile studențești și nu numai.
În primul rând, poveștile pot fi factori motivanți și mai puternici atunci când sunt combinate cu elemente de „ruptură” și „rezonanță”.
O poveste despre o criză precum cea din Gaza atrage și menține interesul public fiindcă ne șochează.
Ea reprezintă o „ruptură” în așteptările noastre privind lumea care ne înconjoară, cum ar trebui ea să funcționeze și ceea ce poate fi considerat acceptabil în acest sens.
O poveste puternică trebuie să aibă, de asemenea, o „rezonanță culturală”, adică să ilustreze o poveste cu care să putem empatiza.
Imaginile oribile din Gaza cu copiii și familiile omorâte de război spun o poveste îngrozitoare, însă una pe care o putem recunoaște.
Acest lucru i-a motivat pe protestatari să acționeze pentru a încerca să oprească răul.
Foto: David Leonard Bularca / HotNewsÎn al doilea rând, protestatarii sunt adesea motivați să acționeze pentru a proteja o „victimă ideală”.
Deși acest termen este departe de a fi ideal, conceptul în sine este atotprezent în campaniile de conștientizare și mișcările de protest din cauza imaginii puternice din centrul lor.
În termeni academici, victimele ideale sunt cele privite ca fiind nevinovate și fără puterea de a riposta.
Însă, istoric vorbind, campaniile în favoarea palestinienilor nu au atins niciodată nivelul de susținere la care au ajuns acum.
În actualul război din Fâșia Gaza avem însă un contrast puternic: cel între forța armatei israeliene (IDF) și vulnerabilitatea populației civile.
Bineînțeles, în jurul conflictelor și crizelor din jurul lumii există numeroase „victime ideale”, ale căror povești nu motivează la acțiuni de protest.
Acest lucru se datorează în parte faptului că ele nu au o vizibilitate atât de mare pe rețelele sociale sau în mass-media.
Deși „victimele ideale” trebuie văzute ca fiind fără putere, ele trebuie, de asemenea, să-și poată spună povestea și ca aceasta să aibă o „rezonanță culturală”.
Multe victime sunt trecute cu vederea din cauză că ele se află în locuri îndepărtate ca Yemen sau a faptului că am ajuns să privim foametea și războaiele civile din Africa drept ceva obișnuit.
Foto: David Leonard Bularca / HotNewsÎn al treilea rând, și poate cel mai important, protestele sunt adesea mai puternice când există un apel clar la acțiune, când activiștii văd un rol pentru ei în poveste și percep o „urgență” legată de ea.
Majoritatea protestelor din campusurile americane au izbucnit în preajma apariției informațiilor privind iminența unei ofensive israeliene asupra Rafah, oraș în care s-au refugiat în jur de 1,4 milioane de palestinieni care au fugit din alte zone ale Fâșiei Gaza.
Numeroase organizații internaționale au tras semnale de alarmă cu privire la dezastrul umanitar pe care l-ar provoca o asemenea operațiune militară.
Șeful Organizației Mondiale a Sănătății, de exemplu, a vorbit inclusiv de o „baie de sânge”.
Protestatarii s-au simțit motivați de acest sentiment al unui dezastru iminent și percepția asupra unui punct de cotitură în conflict.
În Statele Unite, țară care organizează alegeri prezidențiale în noiembrie, acest lucru a fost dublat de faptul că studenții au simțit că acțiunile lor pot pune presiuni reale pe Casa Albă să convingă Israelul să renunțe la ofensivă.
Acest lucru explică de ce nu vedem proteste studențești împotriva războiului din Ucraina, de exemplu.
Nimeni nu își imaginează că astfel de acțiuni îl pot convinge pe Vladimir Putin să renunțe la ofensiva sa.
Un alt lucru de amintit este că actualele proteste din Occident împotriva războiului din Fâșia Gaza fac parte dintr-o campanie mai amplă, începută cu ani în urmă, pentru a convinge universitățile, alte instituții și guvernele să-și retragă investițiile din Israel din cauza ocupației militare a Cisiordaniei, precum și a situației din Gaza, unde unii acuzau o „blocadă” a Israelului.
Foto: David Leonard Bularca / HotNewsAcestea sunt explicațiile sociologice, dar am vrut să aflăm și ce spun protestatarii din România.
Am mers într-o seară în curtea Facultății de Psihologie, unde zeci de studenți, dar și alți tineri, susținători ai cauzei, protestează încă de luni, cerând ca Universitatea din București să înceteze orice colaborare cu statul Israel sau cu instituțiile de acolo.
Numărul persoanelor care protestează diferă în funcție de zile.
Uneori sunt 15 protestatari, iar alteori numărul lor trece de 50.
Când au aflat întrebările pe care le avem pentru ei, tinerii au spus că „acestea sunt folosite de regulă pentru a argumenta că mișcarea de solidaritate cu Palestina ar fi ilegitimă”, iar în Ucraina lucrurile stau cu totul diferit.
Totuși, au acceptat să răspundă după ce au supus la vot.
Foto: David Leonard Bularca / HotNews„Este un caz special pentru că spre deosebire de multe alte exemple, despre acest genocid nu se vorbește în mod specific în media, mai ales de către conglomeratele media internaționale.
Pe lângă asta, Israelul are toată susținerea din partea Occidentului, din punct de vedere diplomatic, politic, militar, economic, mai ales din partea unor state precum SUA, Germania, dar și din partea României chiar.
Mai există și aspectul de solidaritate, mai ales studențească, și în formă de „encampments” pentru Palestina, versus Ucraina.
Iarăși, cazul Ucrainei este foarte diferit, Ucraina a primit solidaritate masivă din toate părțile lumii atunci când a început războiul împotriva ei.
Cea mai importantă formă de susținere pe care a primit-o Ucraina a fost susținerea militară, adică tot complexul militar-industrial al Occidentului a lucrat zi și noapte pentru a se asigura că Ucraina rezistă împotriva Rusiei.
Mă întorc la ideea de complicitate a statelor occidentale, printre care se numără și România, printre celelalte țări în care au apărut aceste encampment-uri.
Ele au apărut pentru că universitățile au legături directe cu statul Israel sau instituții israeliene sau entități care sunt fie israeliene, fie susțin Israelul prin investiții.
Putem să vorbim despre parteneriate de cercetare, sponsorizări sau chiar bani din partea ambasadelor.
Acest lucru pur și simplu nu se poate aplica în cazul Ucrainei.
Atunci când a început războiul împotriva Ucrainei absolut toate instituțiile, toate companiile la care mă pot eu gândi în momentul acesta, imediat au tăiat legăturile cu Rusia”.
„Pentru mine este ceva de principiu să ne solidarizăm cu victimele, întotdeauna, și să condamnăm foarte ferm agresorul.
Asta am făcut în cazul Ucrainei, asta fac și acum.
Când a început războiul din Ucraina au existat – și țin minte bine, câteva zile – în care a fost o oarecare incertitudine, dar în care oamenii s-au mobilizat, au protestat.
Am fost și eu acolo.
Apoi au luat și instituțiile și companiile acțiuni, mai mari sau mai mici.
În cazul acesta nu văd același lucru și mi se pare ipocrit din partea noastră să venim și să ne solidarizăm cu o parte, dar după aceea, când se întâmplă același lucru în altă parte, pentru că este aliatul nostru, să închidem un ochi”.
„Palestina este ignorată de foarte mult timp, adică nu e de când a început războiul în Ucraina și chiar și când au început protestele.
E mult mai veche, de foarte mult timp palestinienii sunt ignorați, musulmanii sunt discriminați în Europa.
Nu există destulă conștientizare și nu există știri care să relateze ce se întâmplă sau mereu sunt întoarse sau sunt dintr-o perspectivă centristă, care nu e deloc adevărată.
Așa că e nevoie de solidarizare pentru a afla adevărul unii de la alții, pentru că nu ne putem baza pe liderii noștri.
În cazul Palestinei, liderii noștri sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă.
Israel este considerat aliatul nostru, America este aliatul nostru, iar Israel este un stat american și da, suntem responsabili pentru că aliații noștri sunt cei care fac acest genocid.
Majoritatea susținătorilor pro-Palestina sunt conștienți de faptul că susținerea este una intersecțională și că cauza pro-Palenstina este o cauză și feministă, și queer, anti-homofobă, anti-rasistă și le conține pe toate.
Când suntem pro-Palestina suntem împotriva tuturor războaielor.
Cauza feministă este împotriva tuturor războaielor care considerăm că sunt întreținute de un sistem patriarhal.
Implicit, susținerea pentru Palestina conține susținerea tuturor victimelor de război”.
„Această acțiune are un scop și niște revendicări specifice.
În acest caz, încetarea colaborării dintre UB și universități israeliene.
La Ucraina, nu văd ce astfel de acțiuni ar putea avea loc, nu văd de ce.
Nu au existat colaborări între universități românești și Rusia.
Dimpotrivă, tot establishmentul românesc și tot Occidentul s-au solidarizat cu Ucraina și au oferit ajutor material, militar.
În al doilea rând, situația din Ucraina și Israel este diferită chiar total aș zice.
În Ucraina este un război, în Palestina este un genocid.
Și când este un genocid trebuie să facem tot ce putem pentru a-l opri.
Acum nu mai este vorba de război, cine câștigă, cine pierde, este vorba de drepturile omului și umanitatea, să nu fie omorâți oamenii în masă”.
„Să nu supraestimăm solidaritatea asta… Pentru că tocmai vine din rândul unei subpopulații (.
.
.
).
Și la cel mai visceral și fizic și vizual nivel e pur și simplu oroarea de a vedea în fiecare zi pe toate platformele de social media poze, imagini, nu o să le mai descriu, toată lumea le vede în fiecare zi.
Aici iarăși mi-aș aminti, într-un exercițiu de imaginație, șocul colectiv pe care l-a avut vestul când s-au descoperit crimele din Bucha, din Ucraina, când au fost la fel, civili împușcați care mergeau pe bicicletă, oameni în vârstă legați la spate și executați și așa mai departe.
Să ne amintim șocul și condamnarea internațională binemeritată și reacția imediată, din partea tuturor liderilor și acum noi vedem Bucha de 10 ori mai rău, în fiecare zi, timp de opt luni de zile, și acea reacție nu mai vine.
Și dacă vine, vine călduț, ca un fel de: „te rog frumos, ai putea să nu?”.
Foto: David Leonard Bularca / HotNews„Legat de imagini, mi se pare că e foarte umilitor și foarte greu pentru părinți să-și fotografieze copiii și pentru membrii familiei să se filmeze în timp ce plâng asupra cadavrelor copiilor sau părinților și să trebuiască să vorbească și să își explice durerea pe camere.
O fac pentru că pentru ei știu că e singura formă de umanizare pe care o au față de noi.
Simt că dacă asta cer ei, să fie văzuți, e responsabilitatea mea să văd și să dau mai departe.
Nu pot să zic că sunt sensibilă din cauză că am văzut poze și e mai mult decât atât.
E un fel de a comunica și conștientiza care e dureros pentru toată lumea.
E mai complicat, nu am cuvintele necesare să descriu sentimentele din spate”.
„Oamenii din Palestina, din Gaza mai ales, trebuie cumva să justifice durerea lor, să explice, să se străduiască ca să ajungă la oameni.
În schimb, atunci când a început războiul în Ucraina, nu a fost nevoie de atâta efort ca oamenii să înțeleagă că ceea ce se întâmplă e greșit.
Aici cumva, chiar și uitându-ne la noi, majoritatea studenților nu le pasă, adică, oamenii pur și simplu nu văd sau nu vor să vadă.
Suntem o minoritate într-o subpopulație care, în mare parte, este nepăsătoare față de genocid”.
„Răspunsul scurt ar fi că da, au un impact imaginile, dar asta nu are neapărat o conotație negativă.
Lumea când spune chestiile astea se gândește la senzaționalizări, la fake-news, la manipulări mediatice și așa.
Asta nu este tot timpul cazul.
Noi nu mai suntem în situația în care vedem doar ceea ce se dă la știri.
Avem și surse alternative de informare.
În plus, au apărut și instrumentele de traducere în social media, putem traduce și declarațiile în limbile originale.
Aș zice că da, imaginile au sensibilizat, dar nu în sensul rău, adică ne-a făcut cumva să empatizăm mai bine, să ne solidarizăm în acest fel”.
„Trebuie să fim conștienți de impactul și puterea pe care l-au avut sursele venind direct din Gaza, de la jurnaliști din Gaza care și-au pus viața în pericol, și-au pierdut viața și mulți jurnaliști își pun viața în pericol în continuare.
Sunt persoane pe care nu le vezi la televizor.
Aș vrea cumva să subliniez că nu e doar o reacție emoțională aici, ci încercăm să ne și informăm de la oameni care sunt direct acolo și e important asta.
Am văzut în continuare biased-ul (n.
red.
: atitudinea părtinitoare) din multe publicații mainstream să le zic așa.
Pot să-mi aduc aminte chiar și la peste o lună de când începuse conflictul la vremea aia din Palestina, una dintre televiziuni rula în continuu imagini numai cu atacul Hamas, care ok, normal, condamnabil și oamenii trebuie să vadă, dar la acel moment erau deja cred că 10.
000 de victime în Palestina și nu arătau o singură imagine dincolo de granița cu Gaza.
De aceea cred că ce a ajutat nu au fost doar imaginile astea care îți produc într-adevăr o repulsie, un răspuns emoțional, ci faptul că am avut oportunitatea să ne informăm din surse directe, de la jurnaliști, de la oameni care vorbesc direct de acolo, de la firul ierbii”.
„Imaginile nu sunt nimic altceva decât un contact distant cu o realitate absolut sinistră, care se întâmplă de foarte mult timp.
Adică fiecare imagine pe care o vedem cu un copil mutilat, absolut îngrozitor ce se întâmplă, ar trebui să fie un wakeup call (n.
red.
: un apel de trezire) și e unul pe care noi îl ignorăm de foarte mult timp, cel puțin societatea noastră, Europa probabil, de super mult timp.
Îmi amintesc că eu eram mică și plângeam la videouri cu Gaza de pe internet și același lucru se întâmplă și astăzi și au trecut destul de mulți ani de zile”.
Foto: David Leonard Bularca / HotNews„(Războiul) este complet asimetric și dacă ne gândim doar la numărul de decese, la distrugerea de infrastructură, la oameni care s-au îmbolnăvit, oameni care au fost mutilați, răniți, au rămas fără case.
Pur și simplu diferența este… Nu ai cum să o măsori.
Aș putea spune că și conflictul dintre Rusia și Ucraina este asimetric, doar că Ucraina a primit atât de multă susținere și a fost atât de eficace susținerea respectivă încât a reușit să ajungă la un conflict mult mai echilibrat.
Însă Gaza este literalmente o pușcărie în aer liber, în care trăiesc 2,3 milioane de oameni și care este în proporție de nu știu, 80-90% în ruine în momentul ăsta” „Este vorba despre un genocid și despre un genocid nu te oprești din a vorbi.
De aia vorbim în continuare de Holocaust, și îl amintim, și vom vorbi în continuare și de genociduri care se mai întâmplă pe lângă cel din Gaza.
Principiul meu este că trebuie să vorbim despre toate și să le ținem minte” „Legat de asimetrie nu suntem experți militari și analizăm armele și nu cred că a venit cineva aici din frustrarea că Israel are tancuri și Hamas nu are tancuri.
Nu aș vrea să înțeleagă cineva că noi de fapt ne dorim un conflict egal.
Cred că totul se reduce la umanitate.
Să nu uităm, Gaza e cât o bucată din Londra, nu e nici măcar cât o Capitală.
Și legat de diferența asta enormă între resurse, armata israeliană este, să nu uităm, printre cele mai avansate armate din lume, cu tehnologii de vârf.
Ei se lăudau că dacă ar dori să omoare, să bombardeze punctual doar pe cineva, au tehnologia să minimizeze mult numărul de victime.
Dar pur și simplu este mai ieftin și mai eficient să arunce bombe de câteva tone.
Tocmai de aceea a fost un mic impas diplomatic când Joe Biden a oprit un transport de bombe, către Israel.
Ce se afla în acest transport erau fix aceste bombe de câteva tone al căror scop sau impact este să radă tot”.
„Vreau să fac o clarificare, simt că trebuie să o spun.
Eu nu am absolut nicio problemă cu poporul evreu, cum nu am cu absolut niciun popor din lume.
În momentul în care sunt omorâți oameni nevinovați, spun stop, mai ales în astfel de condiții.
Mi se pare de-a dreptul pervers să invoci argumentul Holocaustului pentru a apăra politica statului Israel.
Sunt atâția evrei care sunt împotriva politicilor lui Netanyahu și a politicilor sale.
Inclusiv establishmentul statului Israel a dăruit oameni care au vrut pace”.
