Gabriela Ruse a fost eliminată în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Sara Errani, scor 7-6(8), 7-6(4).
>> Monica Niculescu, în finala de dublu de la WTA Strasbourg Gabriela Ruse a ratat șansa de a intra pe tabloul principal al turneului Roland Garros.
Jucătoarea clasată pe locul 152 în ierarhia WTA a fost învinsă în două seturi de italianca Sara Errani (95 WTA), în urma unui meci ce a durat puțin peste două ore.
Românca noastră a condus cu 3-1 și 5-3 în primul set, dar de fiecare dată Errani a revenit.
Mai mult decât atât, finalista la simplu din 2012 a făcut break la 5-4 pentru Ruse, reușind în cele din urmă să câștige și setul.
În actul secund, Ruse a avut din nou controlul disputei, având 3-1 și 4-2, însă nici de această dată românca nu a reușit să mențină distanța față de adversara sa.
Pe tabloul principal ar mai putea ajunge și Cristina Dinu, jucătoare care se află în ultimul tur al calificărilor de la Paris.
Sorana Cîrstea (locul 30 WTA și cap de serie 28 la Paris) va da în runda inaugurală peste Anna Blinkova (locul 45 WTA).
Sorana conduce cu 1-0 în meciurile directe cu rusoaica: 6-2, 6-1, la Dubai în 2020.
Ana Bogdan (63 WTA) se va duela în turul întâi cu franțuzoaica Elsa Jacquemot (locul 150 WTA – beneficiară de wildcard).
Va fi primul meci direct.
Cel mai mult ghinion la tragerea la sorți l-a avut Jaqueline Cristian.
Ocupantă a locului 67 WTA, sportiva din România va da peste Jelena Ostapenko în runda inaugurală.
Letona este favorită nouă la Paris și a cucerit trofeul la ediția din 2017.
Jaqueline a câștigat singurul meci direct, scor 6-3, 7-6(9), la St.
Petersburg în 2021.
Irina Begu (127 WTA – clasament protejat) va debuta la Roland Garros contra unei jucătoare venită din calificări sau a unei sportive lucky loser.
Turneul de la Roland Garros va avea loc în perioada 26 mai – 9 iunie.
>> „Am ieșit pozitiv la un test anti-doping”.
Totul s-a lămurit însă rapid.
Dezvăluirea făcută de Mihaela Buzărnescu