Cristina Dinu a fost învinsă în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Laura Pigossi, scor 6-2, 6-2.
>> Gabriela Ruse, eliminată în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros Cristina Dinu s-a oprit în ultimul tur al calificărilor la Roland Garros.
Românca ce se clasează pe locul 229 WTA a pierdut disputa cu Laura Pigossi (119 WTA), în două seturi, în urma unui meci încheiat într-o oră și 14 minute.
Sorana Cîrstea (locul 30 WTA și cap de serie 28 la Paris) va da în runda inaugurală peste Anna Blinkova (locul 45 WTA).
Sorana conduce cu 1-0 în meciurile directe cu rusoaica: 6-2, 6-1, la Dubai în 2020.
Ana Bogdan (63 WTA) se va duela în turul întâi cu franțuzoaica Elsa Jacquemot (locul 150 WTA – beneficiară de wildcard).
Va fi primul meci direct.
Cel mai mult ghinion la tragerea la sorți l-a avut Jaqueline Cristian.
Ocupantă a locului 67 WTA, sportiva din România va da peste Jelena Ostapenko în runda inaugurală.
Letona este favorită nouă la Paris și a cucerit trofeul la ediția din 2017.
Jaqueline a câștigat singurul meci direct, scor 6-3, 7-6(9), la St.
Petersburg în 2021.
Irina Begu (127 WTA – clasament protejat) va debuta la Roland Garros contra unei jucătoare venită din calificări sau a unei sportive lucky loser.
Turneul de la Roland Garros va avea loc în perioada 26 mai – 9 iunie.
>> „Am ieșit pozitiv la un test anti-doping”.
Totul s-a lămurit însă rapid.
Dezvăluirea făcută de Mihaela Buzărnescu