În vârstă de 36 de ani și fost număr 20 mondial, Mihaela Buzărnescu a dezvăluit într-o emisiune la GSP un episod în care a fost testată pozitiv în timpul unui turneu care a avut loc în pandemie, în 2021, la Guadalajara, în Mexic.
Situația a fost clarificată însă rapid.
„O singură dată mi s-a întâmplat să-mi iasă o testare pozitivă, într-o cantitate mică.
Eram în Mexic, la un turneu WTA.
Acolo, carnea de pui era contaminată, trebuia să avem grijă la ce mâncăm, era scris asta peste tot.
Fiind după pandemie, noi în perioada acelui turneu nu aveam voie să ieșim din hotel, iar mâncarea era susținută de organizatori, nonstop, mâncam la hotel sau la bază.
Am fost testată și, când am plecat la alt turneu, mi-a venit rezultatul.
A fost pozitiv.
A trebuit să completez mai multe hârtii, în care să spun tot ce am mâncat în fiecare zi, unde, cantitățile pe care mi le aminteam.
Au făcut cercetări după și s-a dovedit că era din cauza cărnii de pui pe care o primisem la concurs.
Astfel, a fost totul anulat”, a declarat Mihaela Buzărnescu la GSP.