Times Higher Education a colectat date pentru World University Rankings și a solicitat tuturor instituțiilor să furnizeze informații despre procentul lor de studenți internaționali.
Pe baza acestor date, THE a realizat un clasament al celor mai bune 200 de universități cu cel mai mare procent de studenți internaționali.
„Universitatea noastră se situează pe locul 86, cu un procent de 35,7% studenți internaționali, adică aproximativ 3200 de studenți, care provin din peste 60 de țări, de pe 6 continente.
Suntem onorați să fim recunoscuți la nivel internațional și să facem parte din acest prestigios clasament.
Procentul ridicat de studenți internaționali reflectă angajamentul nostru de a oferi o educație de calitate într-un mediu multicultural și divers.
Continuăm să ne dedicăm excelenței academice și să îmbunătățim experiența educațională pentru toți studenții noștri”, au transmis reprezentanții UMF Cluj.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a câștigat, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), două proiecte în valoare totală de 69,3 milioane de lei pentru modernizarea infrastructurii universitare.
Primul proiect, de 47,16 milioane de lei, este „Construirea centrului de simulare, training și cercetare pentru dezvoltarea competențelor profesionale și centrul de chirurgie experimentală și training”.
Clădirea va fi construită pe o suprafață de aproape 4.
000 de metri pătrați și va dispune de 246 de locuri pentru spații de lectură și recreere, precum și de 99 de locuri destinate studenților proveniți din mediile defavorizate.
Acesta este finanțat prin apelul PNRR/2023/C15/MEDU/I17, pe linia de investiție 17.
Proiectul UMF „Iuliu Hațieganu” a reușit să se claseze pe locul al patrulea, dintr-un total de 20 de proiecte depuse, obținând peste 80 puncte.
În cadrul aceluiași apel de proiecte, UMF „Iuliu Hațieganu” a obținut finanțare și pentru proiectul care vizează Reabilitarea Căminului 10, din campusul studențesc Hașdeu.
Acesta este în valoare de 22,14 milioane de lei și constă în modernizarea infrastructurii a 220 de locuri de cazare în cămin.
90 dintre aceste locuri de cazare vor fi destinate studenților din mediile defavorizate.
Și acest proiect s-a clasat pe locul al patrulea, din 22 de proiecte despuse , obținând peste 92 puncte.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro