În lumea modernă, numai într-un sistem dictatorial există tentativa de a pune monopol pe istorie.
Fiecare cetățean este liber într-o democrație să se creadă chiar și zeu sau rege, în funcție de deplinătatea facultăților mintale.
Atunci însă când istoria este manipulată cu nerușinare la nivel instituțional, avem o gravă problemă, care se produce strict din lipsa unor reglementări rezonabile.
Zilele trecute, urmare a unei sesizări formulate de o asociație cu profil cultural, Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr.
1 Alba a decis înlăturarea imaginii lui Avram Iancu de pe afișele electorale ale partidului AUR, pentru eliminarea oricărei confuzii și manipulări.
Chiar dacă încă există o cale de contestare, la Biroul Electoral Central (BEC), această decizie firească ar trebui să dea de gândit la nivel național.
(vezi pdf )Este inadmisibil unde au ajuns acești adevărați urmași ai lui Ceaușescu – mă refer la partidele siameze AUR & SOS care, după modelul „mult-iubitului conducător”, au împânzit toate gardurile și spațiile publicitare, pereții exteriori ai sediilor de partid, cu imagini ale voievozilor români, ale altor personalități emblematice ale istoriei și culturii noastre, prin practica unor forme de-a dreptul nerușinate de manipulare!Înțelegi patriotismul firesc, este necesar.
Poți înțelege până și naționalismul excesiv al unora, chiar dacă nu-l împărtășești, cu atât mai puțin pe cel radical.
Dar fiind vorba de instituții, fie ele și partide haotice, cum sunt cele două sus-amintite, adică forme de asociere cu impact social, care poate deveni major, instrumentările acestea electorale ar trebui limitate cumva, măcar și prin exemplul din Alba.
.
.
O evidență, sunt imposibil de gestionat scenetele kitsch în care personaje cabotine, deghizate în voievozi, transformați astfel în activiști de partid, rostesc replici patriotarde în piața publică – Vlad Țepeș pare cel mai exploatat de auriști, spre nenorocul memoriei voievodului.
Numai bunul-simț al alegătorului va sesiza stilistica de bâlci și halul în care este instrumentată memoria acestor personaje ilustre ale istorie noastre, după cheremul unor măscărici care se revendică de la marile cărți, de la respectabili duhovnici și foști deținuți politici, măscărici care mint cum respiră, manipulează și decad tot mai penibil sub nivelul țoapei.
Numai și numai pentru putere politică și bani, pentru un vot în plus.
Chiar dacă nici acestea nu se simt mai bine, partidele istorice, precum umbra a ceea ce a mai rămas din PNL, desigur că sunt îndreptățite să vorbească despre marii lor lideri fondatori.
Fiindcă au apărut din pustiul minții unor panglicari, între alții, câțiva old boys ai vechii poliții politice comuniste (Securității), și au asimilat rămășițele legionaro-comuniste ale PRM, partidele AUR și SOS nu au istorie.
Și-atunci recurg la legendar, la pseudo-mitologie, la bâlci, așa cum îi înțeleg ei pe voievozi: Jorjica, femeia cu mustață șefă de galerie a circului, pozează în Țepeș Vodă; popa Behetercheș care scoate flăcările tuturor conspirațiilor putiniste pe nas, se închipuie Pașă; fanaticul trumpist, înamorat de toate partidele românești, căci a practicat traseismul prin majoritatea, se pretinde ’telectual inteligent, dar sare constant la beregata Occidentului.
Niciodată nu au nimic de zis despre Rusia sau China, tot răul vine din Occident, în ideologiile izolaționist-suveraniste ale acestor impostori șoșocari.
.
.
.
Simbolistica politică este un domeniu de studiu realmente captivant, inteligent și plin de rafinament intelectual, pe alocuri chiar spiritual.
Între cei câțiva clasici, studiile mai vechi sau recente dedicate simbolisticii, mitologiilor și (pseudo)religiilor politice semnate de Elias Canetti, Raoul Girardet, David I.
Kertzer, Eric Voegelin, Vladimir Tismăneanu etc.
rămân esențiale, chiar dacă sunt destinate preponderent intelectualului (onest) și cercetătorului.
Practicată mai apăsat în anii electorali, manipularea simbolului politic devine artă.
Câțiva, puțini, dintre panglicari par să fi silabisit oarece, de unde și – între alte câteva cauze – succesul de etapă ale partidelor extremiste românești din noul val.
Media și interesele partidelor mainstream par a încuraja discret extremiștii, tocmai pentru a putea specula electoral.
Dar până unde poate degenera discursul politic, totuși? Care sunt liniile roșii, dincolo de care nu ar trebui să se poată păși? Cine oare ar trebui să apere de asemenea enormități memoria personalităților istoriei? Istoricii, poate, laolaltă cu cercetătorii, cele câteva minți lucide ale intelectualilor și liderilor de opinie? Deocamdată, sunt numai câteva reacții stinghere – marii noștri voievozi, exact cei invocați astăzi electoral, au fost programatic pro-europeni, niciodată izolaționiști, a se vedea un excelent articol al istoricului Andrei Avram, aici.
Legal, indiferent de decizia finală BEC, fie și la nivel de Birou Electoral local din Alba Iulia iată că se pot petrece diferențe de abordare inteligente și de bun-simț.
Să vezi fața unui candidat, astăzi la europarlamentare și locale, pe un afiș alături de Avram Iancu, de Vlad Țepeș, de Ștefan cel Mare, de Mihai Viteazul nu-i deloc în regulă, ci este o formă de parazitare & schimonosire periculoasă a istoriei.
Dacă un Vadim Tudor practica asemenea exhibiționism pseudo-cultural și parazitări în anii ’90, o Românie de secol XXI, aflată deja în familia civilizată a Uniunii Europene, nu își mai poate permite asemenea jocuri penibile cu istoria, chiar dacă acestea există și pe alte meridiane.
Poți și chiar este necesar să fii patriot, să lupți pentru valorile și identitatea românilor de pretutindeni și din țară, să nu accepți orice deraiere de la valorile naturale ale umanității, manipulată prin Eurovision sau de aiurea.
Dar asta nu înseamnă că îți este permis să parazitezi și să cobori la nivel de caricatură figuri emblematice ale istoriei românilor, prin ieșirea braț la braț în piața publică cu imaginea acestora.
Abia acesta este exemplul cel mai clar al unui pseudo-patriotism și al lipsei de respect pentru istorie! Poate fi și un exemplu de subtilă manipulare generată de războiul hibrid, fiindcă – chiar dacă temporar – caricatura, schimonosirea, deformează și diluează încărcătura de sens a unui simbol- _ Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.
ro
