Sepsi a anunțat antrenorul pentru noul sezon al Superligii – Obiectivele conducerii

Spread the love

Sepsi Sfântu Gheorghe a anunțat marți că a ajuns la un acord cu germanul Bernd Storck pentru prelungirea contractului scadent în această vară, iar conducerea are obiective îndrăznețe pentru noul sezon.

La finalul unui sezon în care Sepsi a terminat pe poziția a cincea în play-off, dar a ratat participarea în cupele europene, gruparea din Sfântu Gheorghe i-a prelungit contractul antrenorului Bernd Storck.

„Antrenorul principal Bernd Storck şi-a prelungit contractul cu clubul Seps OSK până în vara anului 2025, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.

Bernd Storck a fost numit în noiembrie 2023 antrenor principal la Sepsi OSK și de atunci a condus echipa noastră în 23 meciuri oficiale în campionat, 10 victorii, 5 remize și 8 înfrângeri fiind rezultatele obținute.

De asemenea, Sepsi OSK, sub comanda lui Bernd Storck, s-a calificat în play-off și am încheiat sezonul competițional 2023-2024 pe locul 5” – a anunțat Sepsi pe site-ul oficial.

Pentru noul sezon, patronul Laszlo Dioszegi își dorește ca echipa sa să intre în play-off și să se claseze pe podium la final.

„Consider că am făcut o alegere bună în toamnă (n.

r.

prin aducerea lui Bernd Storck).

Este normal să mergem mai departe cu el acum.

Obiectivul este să intrăm în play-off, în sezonul următor.

Să vedem câte puncte o să avem.

Eu mi-aș dori foarte mult să prindem bronzul, locul trei, dar este foarte dificil.

Așa a fost și anul trecut.

Dacă suntem serioși și jucătorii își vor da silința, de ce nu.

Eu sunt mulțumit și cu locul patru” – a declarat Laszlo Dioszegi, conform DigiSport.

În vârstă de 61 de ani, Bernd Storck are un CV impresionant.

Antrenor secund la Stuttgart, Hertha și Dortmund, germanul le-a pregătit ca principal pe Mouscron, Cercle Brugge și Genk, dar și naționalele din Ungaria și Kazakhstan.

Lasă un răspuns