Fermierii români ar putea să cumpere animale cu bani europeni. Demers făcut la Bruxelles de Ministerul Agriculturii

Spread the love

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat miercuri că a solicitat Comisiei Europene modificarea regulamentului, astfel încât fermierii să îşi poată achiziţiona un efectiv de animale cu 70% subvenţie de la Uniunea Europeană şi 30% contribuţia beneficiarului, informează News.

ro.

„Pe data de 27 am solicitat Comisiei Europene modificarea regulamentului astfel încât să putem subvenţiona achiziţionarea de matcă de animale pe fonduri europene.

Lucrul acesta înseamnă că fermierii vor putea să îşi achiziţioneze un efectiv de animale cu 70% subvenţie de la Uniunea Europeană şi 30% contribuţia beneficiarului”, a spus ministrul Agiculturii în emisiunea România Politică de la Prima News.

El a precizat că lucrul acesta nu s-a întâmplat de când România a aderat la Uniunea Europeană.

„Aşa cum am reuşit inclusiv modificarea regulamentului ca fermierii să nu mai lase pârloagă, sunt convins că voi reuşi să modific şi acest regulament”, a completat Florin Barbu.

Ministrul a mai spus că în următorii ani Ministerul Agriculturii are un program amplu de achiziţionare a 100.

000 de juninci, 165.

000 de scroafe în reproducţie şi creşterea efectivului de ovine cu un milion, pe an.

Florin Barbu a amintit că, pe exercițiul financiar trecut al UE, agricultura din România a beneficiat de 16,3 miliarde de euro, care au fost cheltuiți integral.

În actualul exercițiu financiar, suma este apropiată.

„Pe exerciţiul financiar 2023-2027 avem 15,9 miliarde de euro, din care 9 miliarde de euro sunt subvenţii, plăţi directe către fermieri, 6 miliarde înseamnă investiţii în utilaje, procesare, în dezvoltarea de ferme noi şi realizarea de pensiuni agro-turistice”, a spus ministrul.

Lasă un răspuns