Niciun reprezentant al Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (A.
M.
R.
C.
R.
) sau al vreunui mare retailer nu s-a prezentat miercuri la ședința Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat.
Atât Asociația cât și marii retaileri fuseseră invitați pentru a discuta despre sesizările primite de la producătorii români delistați fără motiv.
UPDATE: Într-un mesaj transmis HotNews.
ro, asociației Marilor Rețele Comerciale din România spune că este vorba doar de o neînțelegere și că nu a existat informația referitoare la ședința Comisiei postată pe site-ul Senatului.
Redăm mesajul transmis de AMRCR:„Foarte mulți producători se lovesc de probleme în relația cu marii retaileri.
Astăzi nu a venit niciun reprezentant, ceea ce este jenant din partea lor.
Nici măcar nu au fost în stare să anunțe că nu vor veni! Acest dezinteres față de o comisie a Senatului României nu doar că nu este normal, este de-a dreptul sfidător!”, a declarat președintele comisiei de abuzuri, senatorul AUR Valentin Cioromelea.
De asemenea, un alt membru al aceleiași comisii, social-democratul Dănuț Cristescu a declarat că sfidarea marilor retaileri este cu atât mai gravă cu cât ei știau că se vor discuta lucruri care țin de blocarea accesului consumatorilor români la produsele locale.
Noi reprezentăm aici în Parlament exact cetățenii României, care sunt și consumatori.
Anul trecut am avut o creștere de 21% la decesele din cauza cancerului de colon.
Înghițim tot felul de produse de calitate îndoielnică, ca să nu mai vorbim de faptul că la unele din aceste produse au acces și copiii.
Ei astăzi au sfidat Parlamentul României și eu cred că acesta este rodul unor înțelegeri între ei de a nu veni!”, a declarat Dănuț Cristescu.
HotNews a scris despre cazul producătorului înghețatei din Teleorman care a fost delistată de 7 din cele 10 mari rețele și de cazul magiunului de Topoloveni, scos de pe rafturile Metro.
De asemenea, citește aici prima reacție a Metro cu privire la delistarea magiunului de Topoloveni sau comunicatul AMRCR cu privire la „victimizarea” producătorului teleromînean de înghețată.
Discuțiile membrilor comisiei senatoriale de abuzuri cu producătorii au durat aproape două ore, iar la final senatorii au decis să trimită fiecărui mare retailer o serie de întrebări, urmând să fie apoi invitați la o ședință ulterioară.
Aceasta este a doua reunire a Comisiei pe această temă, la prima întâlnire discuțiile s-au purtat cu oficialii Consiliului Concurenței.