Un britanic acuzat că a spionat pentru China a fost găsit mort în parc / Poliția spune că decesul este inexplicabil

Spread the love

Un fost angajat al Marinei britanice care a fost acuzat de spionaj pentru China și care fusese eliberat pe cauțiune a fost găsit mort într-un parc din Maidenhead.

Poliția britanică spune că investighează decesul inexplicabil, relatează Reuters.

Poliția a declarat că investighează un deces inexplicabil, după ce a primit un apel de la un membru al publicului duminică.

Bărbatul declarat mort la fața locului din Maidenhead, sudul Angliei, a fost numit drept Matthew Trickett, în vârstă de 37 de ani.

Avocatul lui Trickett a spus că a fost șocat de moartea clientului său și că nu va putea comenta în timp ce ancheta este în desfășurare.

Trickett a fost acuzat de două infracțiuni conform Legii Securității Naționale din Marea Britanie, a fost adoptată anul trecut și a introdus noi măsuri pentru a viza amenințările din partea statelor străine.

El a fost eliberat pe cauțiune pe 13 mai, împreună cu alți doi bărbați acuzați de spionaj.

Cazul a alimentat o disputa diplomatică între Marea Britanie și China.

Ministerul de Externe al Marii Britanii l-a convocat pe ambasadorul chinez pe 14 mai pentru a afirma că spionajul și atacurile cibernetice nu sunt acceptabile pe teritoriul britanic.

Ambasada Chinei la Londra a acuzat Marea Britanie că a inventat acuzațiile împotriva bărbaților și a spus că nu are dreptul să se amestece în afacerile Hong Kong-ului.

Lasă un răspuns