Membrii Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite au ținut, în timpul ședinței de luni de la New York, un moment de reculegere în memoria președintelui iranian Ebrahim Raisi și a celorlalți oficiali morți în accidentul de elicopter.
Consiliul „își exprimă condoleanțe și simpatie familiilor lor și poporului Republicii Islamice Iran”, a declarat ambasadorul Mozambic, Pedro Commissario Afonso, președinte în exercițiu, înainte ca toți reprezentanții să se ridice, inclusiv ambasadorul adjunct al SUA, Robert Wood, transmite AFP.
Momentul, solicitat de Rusia, China și Algeria, a fost aspru criticat de Gilad Erdan, ambasadorul israelian la ONU, care a reacționat într-un mesaj video.
„Ați văzut corect.
Consiliul de Securitate a dedicat un minut de reculegere memoriei președintelui iranian Raisi, un ucigaș în masă.
Ce păcat.
Consiliul de Securitate a devenit o amenințare la adresa păcii și securității mondiale”, a spus Gilad Erdan, într-un mesaj video.
Acest Consiliu, a spus Erdan, „și-a plecat capul în fața unui om responsabil pentru masacrarea și uciderea a mii de oameni în Iran, în Israel și pe tot globul.
Ce urmează? Va dedica Consiliul un moment de reculegere pentru a-l comemora pe Hitler?”.
Robert Wood, ambasadorul adjunct al SUA la ONU, a fost ținta criticilor pe plan intern, pentru participarea la momentul dedicat liderului iranian, scrie site-ul televiziunii americane Fox News.
Întrebat despre participarea oficialului american la comemorare, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matt Miller, a spus că „am fost destul de clar că Ebrahim Raisi a fost un participant brutal la represiunea poporului iranian timp de aproape patru decenii”.
„Unele dintre cele mai grave abuzuri ale drepturilor omului au avut loc în timpul mandatului său ca președinte, în special abuzurile împotriva drepturilor omului împotriva femeilor și fetelor din Iran”, a spus Miller.
El a continuat însă: „Acestea fiind spuse, regretăm orice pierdere de vieți omenești.
Nu vreau să văd pe cineva murind într-un accident de elicopter, dar asta nu schimbă istoricul său”.
Contactat de Fox News, un consilier principal al Ambasadorului SUA la ONU a declarat că „este norma diplomatică să țină momentele de reculegere în Consiliul de Securitate și în niciun caz nu reprezintă vreo onoare sau tribut pentru un om a cărui represiune și brutalitate SUA au contracara în mod constant chiar în acea cameră”.
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi și ministrul de Externe Hossein Amir-Abdollahian au murit într-un accident de elicopter, produs duminică, în zona muntoasă din apropierea graniţei cu Azerbaidjanul.
Decesul lui Raisi – văzut drept potenţial succesor al liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei – a fost confirmat luni dimineață de oficialii iranieni.
În accident au murit toate cele nouă persoane aflate la bordul elicopterului.
Funeraliile lui Ebrahim Raisi au loc marți, 21 mai.
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a decretat cinci zile de doliu național pentru moartea președintelui Ebrahim Raisi.
El a precizat că prim-vicepreședintele Mohammad Mokhber va prelua interimar funcția, iar noi alegeri vor fi organizate într-un termen de 50 de zile.