Ovidiu Popescu s-a despărțit de FCSB după opt sezoane petrecute în tricoul grupării roș-albastre, dar fotbalistul de 30 de ani și-a găsit repede un alt angajament în SuperLiga României.
>> Rapid și-a prezentat noul antrenor: „Cel mai titrat specialist străin venit în România” În vârstă de 30 de ani, Ovidiu Popescu s-a despărțit după aproape opt ani petrecuți la FCSB.
Mijlocașul român a cucerit titlul în ultimul său sezon la gruparea roș-albastră, iar luni clubul a anunțat despărțirea de acesta prin intermediul unui comunicat publicat pe Facebook și Instagram.
Apreciat pentru faptul că poate juca și fundaș central, fundaș dreapta, fundaș stânga și mijlocaș la închidere, Ovidiu Popescu nu a stat mult fără un angajament.
Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, a confirmat într-un interviu pentru Prosport sosirea jucătorului cu două selecții la echipa națională de fotbal a României.
„Seriozitatea lui, o reputație foarte bună ca om, ca jucător.
Contează caracterul omului, în primul rând.
În viața unui sportiv apar multe și dacă nu ai caracter e greu să ieși.
E important să respecți oamenii, să fi un om responsabil.
Asta văd la el.
Plus o implicare totală în teren.
Jucătorul care mereu dă maximum.
Și când a intrat pe parcurs.
A fost disponibil mereu și acolo unde a avut nevoie echipa a jucat, chiar dacă a fost folosit mijlocaș central, fundaș central, fundaș lateral.
Este și un familist, preocupat de viitorul familiei.
Îl văd mijlocaș central, număr 6.
Este un jucător care recuperează face pressing, este bun unu contra unu, are o capacitate mare de efort.
Un câștig mare pentru noi.
A fost mereu la echipe care se luptă la titlu, în play-off.
Face față la presiune.
” – a declarat antrenorul șepcilor roșii.
Universitatea Cluj va juca pe data de 26 mai un meci de baraj contra Universității Craiova, câștigătoarea urmând să joace în turul preliminar al UEFA Conference League.