Moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi a venit într-un moment deosebit de tensionat în Orientul Mijlociu – și pe plan intern, în Iran, arată analizele Reuters, Times of Israel și CNN.
Dispariția bruscă a liderului de la Teheran nu va schimba cel mai probabil politica externă iraniană, dar sporește incertitudinile din țara care se pregătea deja de o traziție majoră.
Iranul nu avea nevoie de șocul pierderii unuia dintre liderii săi importanți, într-o perioadă deja foarte complicată, de conflict regional, și de tensiuni, incertitudini și probleme economice în interiorul țării.
Moartea lui Ebrahim Raisi a venit într-un moment în care țara se pregătea deja pentru o schimbare de regim, în condițiile așteptatei înlocuiri, în următorii ani, a liderului suprem – ayatollahul Ali Khamenei, în vârstă de 85 de ani.
În ultima vreme, Raisi, ales președinte în 2021, a fost menționat drept posibil succesor al lui Khamenei.
Raisi avea o experiență imensă – cleric, fost șef al justiției și fost șef al unei fundații masive, pe lângă faptul că era președinte.
Unii analiști au subliniat că steaua lui pălise în ultima vreme, în condițiile problemelor economice majore și ale manifestațiilor antiguvernamentale de anii trecuți.
Moartea sa ar putea deschide acum calea spre funcția supremă în stat pentru fiul lui Khamenei, Mojtaba Khamenei, scrie The Guardian.
Dacă acest lucru se va întâmpla, rămâne de văzut.
Alegerea liderului suprem este făcută de o „adunare a experților”, formată din 88 de membri, iar moartea lui Raisi ar crește cu siguranță șansele unei succesiuni ereditare în Iran, lucru căruia mulți clerici i se opun, deoarece o consideră a fi neconformă cu principiile revoluționare iraniene.
Pierderea bruscă a președintelui iranian creează un vid de putere de care figurile de rang înalt ar putea încerca să profite.
Nu lipsesc oficialii puternici care au așteptat o astfel de ocazie pentru a avansa în structura de putere a regimului, iar șocul brusc al morții președintelui iranian se prezintă acum ca un test pentru Khamenei, scrie și Times of Israel.
Din punct de vedere birocratic, lucrurile ar trebui să fie clare.
Deși Iranul nu a mai pierdut un președinte în funcție de la revoluția din 1979, țara are totuși un sistem formal clar de succesiune, în care primul vicepreședinte – în prezent Mohammad Mokhber – preia conducerea.
Puțini sunt însă cei care îl consideră pe Mokhber, un bancher și fost viceguvernator al provinciei Khuzestan, drept un om capabil să îl înlocuiască pe Raisi.
Un nou președinte ar trebui să fie ales în termen de 50 de zile, ceea ce le oferă liderului suprem și anturajului său relativ puțin timp pentru a selecta pe cineva suficient de capabil să preia importanta funcție într-un moment critic.
Luciano Zaccara, profesor de politică din Golf la Universitatea din Qatar, a observat pentru Al Jazeera că nu a existat „nicio discuție” în Iran cu privire la cine ar putea candida împotriva lui Raisi la alegerile de anul viitor, deoarece, din 1981, toți președinții iranieni au avut două mandate.
Odată cu moartea bruscă a lui Raisi, Iranul va trebui acum „să o ia de la zero pentru a vedea cine va fi candidatul”, a declarat Zaccara pentru Al Jazeera.
În orice caz, moartea lui Raisi accentuează senzația unei traziții politice în Iran.
Un nou parlament de linie dură a fost ales recent, pe 1 martie, în urma unui scrutin în care prezența la vot la nivel național a atins doar 41% – un nivel scăzut record.
Politicienii reformiști sau moderați au fost fie descalificați, fie au fost înfrânți în mod categoric, lăsând în parlament o nouă diviziune, încă netestată, între adepții tradiționali ai liniei dure și un grup ultraconservator cunoscut sub numele de Paydari sau Frontul Fermității.
Excluderea efectivă a reformiștilor de la participarea politică în parlament, pentru prima dată din 1979, a sporit tensiunile.
Recent, liderii iranieni s-au confruntat cu o explozie de disidență populară pe străzile orașelor, unde anii de sancțiuni occidentale au lovit puternic economia.
Țara a fost zguduită de demonstrațiile conduse de tineri împotriva regimului clerical, după moartea în 2022 a lui Mahsa Amini în custodia faimoasei poliții iraniene a moralității.
De atunci, autoritățile iraniene au lansat o represiune tot mai dură.
Această reprimare s-a făcut cu încălcarea drepturilor omului și chiar cu prețul unor „crime împotriva umanității”, potrivit unui raport al Organizației Națiunilor Unite publicat în martie.
Și, deși protestele au încetat în mare parte, opoziția față de conducerea clericală rămâne adânc înrădăcinată în rândul multor iranieni, în special printre tineri, care vor reforme, locuri de muncă și în cele din urmă abdicarea regimului religios pe care îl consideră sufocant.
Opozanții regimului nu au de ce să plângă la moartea președintelui.
Iranienii mai vârstnici îl condamnă pe Raisi pentru rolul său de procuror adjunct la Teheran în 1988, când, la vârsta de 28 de ani, a jucat un rol proeminent într-o comisie care a ucis până la 30.
000 de prizonieri politici, majoritatea membri ai Organizației Mujahedinilor Poporului din Iran (MEK).
Însă pentru stat, schimbarea va fi importantă – „un adevărat șoc în sistem”, a explicat pentru Times of Israel Jason Brodsky, director de politici la United Against Nuclear Iran.
„Raisi nu a fost, desigur, un individ carismatic sau personal puternic, dar a fost important ca un aparatchik loial în sistem”, a declarat Sanam Vakil, director al Programului pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord la Chatham House din Londra, citat de CNN.
„Să treci printr-o altă tranziție politică cu o participare publică și mai redusă și să încerci să găsești un nou om care să genereze sprijin din partea populației, precum și loialitate față de sistem, va fi dificil”, a adăugat acesta.
Moartea lui Raisi nu va schimba politica externă a Iranului, deciziile privind politica externă și războiul fiind de competența liderului suprem Ali Khamenei.
„Președintele Republicii Islamice este un executant, nu un decident”, a explicat Brodsky, expertul citat de Times of Israel.
„Astfel, politicile Republicii Islamice, fundamentele acestor politici, vor rămâne aceleași”, a asgurat acesta.
Însă contextul este foarte tensionat.
Moartea președintelui vine într-un moment în care Iranul nu își poate permite o astfel de incertitudine, în condițiile în care se confruntă cu acuzațiile occidentale privind programul său nuclear și relații tensionate cu alte state din Orientul Mijlociu, în special Israelul.
Moartea ministrului de Externe Hossein Amir-Abdollahian alături de Raisi nu face decât să sporească sentimentul de instabilitate pentru o țară care se mândrea cu controlul și predictibilitatea.
Succesorul său cel mai probabil este adjunctul său, Ali Bagheri, însă adepții liniei dure îl pot considera prea dispus să negocieze cu Occidentul în privința programului nuclear iranian, scrie The Guardian.
Dincolo de reprimarea oricărei opoziții, provocarea imediată a oricărui nou lider ar fi, printre altele, aceea de a controla disensiunile interne și cererile facțiunilor din interiorul țării care vor o poziție mai dură față de Occident și apropierea mai fermă față de Rusia și China.
Provocarea permanentă a Iranului rămâne cea legată de relațiile cu Israelul, cu care a fost la un pas de un conflict în aprilie, când Teheranul a lansat spre Israel un baraj de drone și rachete, după raidul israelian asupra consulatului iranian din Damasc.
Un rol important în relația conflictuală cu Israelul îl joacă sprijinul acordat de Iran milițiilor și organizațiilor din Liban, Siria și Irak, dispuse să lupte împotriva Israelului, inclusiv Hamas și Hezbollah.
Pierderea a doi oficiali de rang înalt într-un accident de elicopter ar putea face ca regimul de la Teheran să pară vulnerabil și incompetent.
Dar dacă Khamenei reușește să asigure o tranziție fără probleme, observă Times of Israel, Republica Islamică va da dovadă de o anumită stabilitate într-un moment dificil.
Rămâne de văzut și cum vor reacționa liderii occidentali la moartea unui lider a cărui țară este parte a instabilității din Orientul Mijlociu și, nu în ultimul rând, sprijinul războiul Rusiei din Ucraina.
Un lucru cert este că politica pe plan extern a Teheranului va continua, cel mai probabil neschimbată.
Dar orice nou președinte va trebui să ia și decizii importante în ceea ce privește programul nuclear iranian.
Pe 9 mai, Kamal Kharrazi, consilierul de politică externă al liderului suprem și fost ministru iranian de externe, a declarat că Iranul va lua în considerare o schimbare de doctrină către descurajarea nucleară, dacă Israelul atacă ceea ce Iranul consideră a fi siturile nucleare civile.
Rafael Grossi, șeful agenției nucleare a ONU, AIEA, a avertizat Iranul să pună capăt discuțiilor deschise despre dezvoltarea unei arme nucleare, afirmând că acestea sunt îngrijorătoare.
