Brian Chesky, CEO-ul Airbnb, afirmă că impunerea anumitor norme de siguranță pentru proprietățile pe care le închiriază în jurul lumii este dificilă în condițiile în care compania a fost acuzată că ignoră un „ucigaș” tăcut care a ucis clienți ai săi în ultimul deceniu, relatează Business Insider.
Chesky a făcut comentariile într-un interviu difuzat duminică de NBC News, aceeași televiziune americană care a acuzat într-un reportat publicat în noiembrie anul trecut cu titlul „Ucigașul tăcut al Airbnb: 19 decese din cauza monoxidului de carbon în ultimii 10 ani, dar compania încă nu cere detectoare” că șefii companiei nu au impus măsurile necesare pentru a preveni pe viitor alte decese din cauza intoxicărilor cu monoxid de carbon, deși primul caz a fost identificat cu un deceniu în urmă.
NBC News a subliniat că, după raportarea primelor decese în 2014, Airbnb a promis că va impune ca proprietarii locuințelor închiriate pe platforma sa să instaleze detectoare de monoxid de carbon la proprietăți, dar că acest lucru nu s-a întâmplat nici până în ziua de astăzi.
„Este foarte dificil să verifici dacă o proprietate are sau nu un detector de monoxid de carbon”, a declarat Chesky în interviul difuzat duminică.
„Este cu adevărat greu să impui lucruri în 220 de țări și regiuni și orașe din întreaga lume, iar dacă impui ceva, trebuie să ai un mecanism prin care să verifici că asta se întâmplă”, a subliniat el.
Întrebat explicit dacă noile sale comentarii înseamnă că Airbnb renunță la angajamentul asumat în urmă cu 10 ani, Chesky a răspuns:„Nu știu.
Cred că vom încerca absolut să încercăm să ne mișcăm să aducem întreaga platformă într-o zonă sigură, verificată”.
El a subliniat în acest sens că Airbnb „muncește cu adevărat din greu” pentru a asigura că fiecare proprietate închiriată prin intermediul platformei sale are o adresă verificată pentru a preveni fraudele.
Airbnb are pe platforma sa în jur de 7,7 milioane de proprietăți de închiriat, oferite de 5 milioane de gazde.
În decembrie anul trecut compania afirmase că a intermediat în 2023 în jur de 1,5 miliarde de rezervări pentru 150 de milioane de clienți.
Brian Chesky afirmă de asemenea că Airbnb a început să ofere încă din 2014 detectoare de monoxid de carbon și fum gazdelor sale, dar că unele le refuză pur și simplu și că impunerea unei reguli generale la nivel global în acest sens este dificilă din cauza legislației diferite pe subiect în diferitele țări în care compania este prezentă.