Poliția a intervenit de urgență după ce o femeie a sunat disperată, spunând că a fost răpită de fostul ei partener împreună cu bebelușul lor.
Incidentul terifiant a avut loc în miezul nopții, în Arizona, când bărbatul ar fi pătruns cu forța în locuința unde femeia trăia cu fiul lor de șase luni.
După ce a reușit să scape și să ceară ajutor unor muncitori din apropiere, femeia a fost transportată de urgență la spital, suferind răni minore.
Între timp, bărbatul a îndreptat arma asupra micuțului și a deschis focul, rănind grav bebelușul.
Imaginile au fost publicate de KTVK/KPHO.
La sosirea echipajelor de poliție, copilul a fost găsit în locuință și preluat de urgență de personalul medical.
Acum, micuțul de șase luni se află internat în spital, în stare stabilă.
Agresorul, descris ca fiind tatăl copilului, a încercat inițial să se sinucidă cu arma de foc.
Când acest demers nu a reușit, bărbatul a trecut la un gest extrem – a dat foc locuinței în care se afla.
Pompierii au reușit să stingă incendiul abia în cursul după-amiezii următoare, găsindu-l pe bărbat mort, printre dărâmături.
Anchetatorii investighează motivele care l-au împins pe bărbat să comită acest gest îngrozitor.
Vecinii au declarat că familia părea una fericită și că nu s-au confruntat niciodată cu situații violente.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro