Ovidiu Sabău, după victoria contra Oțelului Galați: „Sunt foarte bucuros pentru că am rămas în cursă pentru calificare”

Spread the love

  Duminică, 19 mai, s-a disputat barajul din play-out pentru obţinerea dreptului de participare în cupele europene dintre Oţelul Galaţi şi Universitatea Cluj.

Echipa clujeană a câştigat meciul cu 2-0.

Ovidiu Sabău, antrenorul Universității Cluj, s-a declarat extrem de încântat de faptul că echipa sa a reușit să se califice în „finala” pentru preliminariile Conference League și că se află în fața unei performanțe importante pentru clubul ardelean.

„Sunt foarte bucuros pentru că am rămas în cursă pentru calificarea în Conference League.

Am putea încheia sezonul senzațional.

Pentru noi ar fi o performanță extraordinară pentru acest club, pentru jucători, pentru mine.

Am ajuns până aici și trebuie să credem în noi.

N-am reușit să credem în noi suficient în prima repriză.

Aveam nevoie să ținem mai mult de minge, să ieșim mai mult la joc.

Oțelul a căzut fizic după 30 de minute, era normal, au încercat la începutul meciului să marcheze gol, să-și ușureze munca.

Au jucat 3 jocuri într-o săptămână, nu e ușor.

Trebuia să avem multă răbdare.

În repriza a doua au venit acele contratacuri”, a declarat Ovidiu Sabău.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns