Mai puțin de o lună până la Evaluarea Națională! Șefa IȘJ Cluj, Marinela Marc: „Fiecare absolvent are posibilitatea de a-şi continua procesul dezvoltării profesionale”

Spread the love

  Absolvenții claselor a VIII-a vor susține în luna iunie examenul de Evaluare Națională.

 Pentru că elevii nu susțin în mod repetat examene de-a lungul anilor, Evaluarea Națională și Bacalaureatul reprezintă o provocare pentru ei.

După susținerea examenului de Evaluare Națională, absolvenții claselor a VIII-a își vor alege specializarea pe care o vor studia în cei 4 ani de liceu.

Absolvirea  ciclului gimnazial este o etapă importantă în parcursul procesului de dezvoltare personală și profesională a fiecărui adolescent, care, la sfârșitul clasei a VIII-a, se orientează înspre clasa a IX-a învățământ liceal sau învățământ profesional și dual, consideră Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj.

„Le urez mult succes în pregătire, să valorifice la maximum timpul care le-a rămas până la examen, să  se concentreze pe acei itemi la care au întâmpinat dificultăți la simulare, astfel încât, împreună cu profesorii lor să își maximizeze potențialul și în ziua examenului să fie în cea mai bună formă.

Le doresc să își gestioneze emoțiile, să aibă  capacitate de concentrare, să citească cu atenție subiectele și să abordeze cu încredere rezolvarea lor! Cu siguranţă că, asemenea oricărui examen, şi cel de anul acesta va aduce zâmbete pe chipurile unora şi lacrimi pe ale altora, dar ceea ce rămâne esenţial este faptul că fiecare absolvent al clasei a VIII-a are posibilitatea de a-şi continua procesul dezvoltării profesionale, nu se termină nimic aici, drumul lor continuă dacă și dacă nu ajung la liceul pe care și l-au dorit, există multe posibilități de a-și realiza visul,  în aşa fel încât, peste ani, să devină personalităţi armonioase, integre şi pregătite pentru viaţă.

Mult succes tuturor!”, a declarat pentru monitorulcj.

ro Marinela Marc, șefa Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Cluj.

„Indiferent de rezultatul  obținut la examenul de Evaluare Națională, care oferă ierarhia în vederea admiterii la liceu, oferta educațională conține locuri suficiente pentru continuarea parcursului educațional, în învățământul liceal sau profesional pentru toți absolvenții claselor a VIII-a.

 Alegerea ar trebui să ţină cont, în primul rând, de nivelul competențelor elevilor, atinse până în acest moment, corelate cu aptitudinile, pasiunile, cu analiza atentă a ceea ce doresc să facă în viitor, cu potențialul lor de dezvoltare și, nu în ultimul rând, cu ceea ce le oferă unitățile de învățământ liceal și profesional.

În special la liceele tehnologice, care oferă pregătire pentru diverse specializări și calificări, este important ca elevii și părinții să contacteze liceele pe care le vizează, să ceară toate informațiile legate de aceste meserii, de agenții economici cu care liceele au parteneriate pentru efectuarea stagiilor de practică, de bursele și facilitățile pe care operatorii economici le oferă elevilor pe perioada școlarității la învățământul profesional și dual și perspectivele de a avea un loc de muncă asigurat la aceste companii care îi susțin pe perioada școlarității”, a adăugat Marinela Marc.

La fel ca în ceilalți ani, va exista o singură sesiune pentru Evaluarea Națională.

Admiterea la liceu pentru anul 2024 va avea loc după următorul calendar:Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsFoto: depositphotos.

comCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns